Liviu Dragnea „Legea offshore va fi adoptată săptămâna viitoare în Parlament“

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, că legea offshore va fi adoptată săptămâna viitoare în Parlament, subliniind că nu a "cedat" faţă de cele decise în sesiunea parlamentară trecută, transmite Agerpres.ro.

Dragnea a spus, după şedinţa Comitetului executiv Naţional al PSD, că scrisoarea contestatarilor s-a referit la Legea offshore şi la Legea lobbyului.

El a menţionat că Legea offshore urmează să fie adoptată luni în Senat şi miercuri în Camera Deputaţilor, care este for decizional.

"Legea offshore a fost adoptată în comisie la Senat săptămâna aceasta, luni intră în plen la Senat, luni seara ajunge la Camera Deputaţilor, marţi în comisii la Camera Deputaţilor şi miercuri vrem să intrăm pe ea la votul final. Nu am cedat faţă de ceea ce am hotărât împreună în sesiunea trecută cu privire la condiţiile puse în acea lege, condiţii avantajoase pentru statul român şi condiţii acceptabile pentru cei care investesc, pentru că dacă nu sunt acceptabile, nu investeşte nimeni", a afirmat Dragnea.


În privinţa Legii lobbyului, Liviu Dragnea a precizat că aceasta se află în consultare publică pe site-ul IMM.

"Legea lobbyului este de mai mult de o săptămână pe site la IMM. Puteau s-o vadă de acolo şi este luată exact după legea din Austria. Este în transparenţă, după care o să intre în Parlament", a adăugat Dragnea.


Legea offshore a fost adoptată în sesiunea trecută de Parlament iar preşedintele Klaus Iohannis a trimis-o la Parlament spre reexaminare. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Stroe Felix „Pentru 2024, vreau ca un primar al PSD Constanța sa fie candidatul partidului pentru Consiliul Județean”! (GALERIE GOTO+VIDEO)

22 Dec 2023 1826

Falimentul fermei de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, amânat pentru la anul

06 Oct 2023 1441

UPDATE! Liviu Dragnea ar fi avut probleme de sănătate (VIDEO)

25 Sep 2023 1210

Falimentul Fermei Salcia SA amânat pentru luna octombrie

09 Jul 2023 1418

Ferma de porci Salcia SA, care a aparţinut fiului lui Liviu Dragnea, a intrat în faliment!

07 Feb 2023 3538

Moștenirea de milioane de euro de la Constanța a Institutului Pasteur, deținută de un SRL administrat de nașul lui Dragnea Jr., scoasă la licitație de lichidatorul judiciar

25 Jan 2023 3825

Veste bună pentru Liviu Dragnea, fostul președinte al Camerei Deputaților și lider al PSD!

04 Dec 2022 2987

Noul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider al PSD, a ajuns la instanță!

24 Oct 2022 1425

Liviu Dragnea, trimis în judecată de DNA

17 Oct 2022 1327

Tribunalul București a stabilit când se va pronunța în dosarul lui Liviu Dragnea

13 Oct 2022 1452

Tribunalul București, în pronunțare în dosarul lui Liviu Dragnea!

29 Sep 2022 1645

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, așteptat în instanță! (RECHIZITORIU)

13 Sep 2022 1594

Insolvența fermei de porci controlată de Dragnea, amânată pentru la anul!

09 Sep 2022 1498

Liviu Dragnea, așteptat azi la Tribunalul București (DOCUMENT)

30 Jun 2022 2052

Liviu Dragnea invitat la ședința BPN a PNȚCD

15 May 2022 2635