UPDATE Locomotivă deraiată pe raza Regionalei CFR Timișoara. Circulația feroviară este întreruptă. Ce măsuri au fost luate pentru a nu afecta traficul feroviar

Un nou incident a avut loc astăzi pe calea ferată. În jurul orei 13.15, locomotiva trenului 74-1 a deraiat de un boghi, la ieșire din stația Săvârșin,pe raza Regionalei CFR Timișoara. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, trenul circulă în relația Brașov - Curtici, iar la această ora circulația este întreruptă.

”Pentru a asigura continuitate în traficul feroviar, în perioada în care se va interveni pentru repunerea pe șină a boghiului, s a luat măsură că trenurile de rang ( internaționale și interregio) să circule deviat, pe ruta Ilia - Lugoj -  Timișoara - Arad, iar pentru trenurile locale ( regio) se va asigura transbordare cu mijloace auto. În acest moment doar trenul R 2750 este oprit în stația Săvârșin” - a mai precizat purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan.


UPDATE:

Potrivit purtătorul de cuvânt al CFR SA, Oana Brânzan, din stația Săvârșin călătorii din trenul internațional 74-1 și cei din trenul R 2075 au fost preluați la ora 15.00 cu un mijloc auto până în stația Radna, de unde își vor continua călătoria cu un alt tren care circulă pe traseu comun.

Din stația Radna, vor fi preluați cu același autocar călătorii din trenul internațional 75-2 până în stația Sâvârșin, stație din care își vor continua călătoria cu altă garnitură.

Echipele de intervenție se află la fața locului și vor acționa cu un tren de ajutor cu vinciuri pentru repunerea locomotivei pe șină, astfel încât să se redeschidă circulația pe un fir.

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trenurile directe dinspre/spre litoral Programul trenurilor în minivacanța de 1 Mai și Paște. Se suplimentează trenuri!

12 Apr 2024 590

Trenul internaţional ''România'' va circula zilnic între Bucureşti şi Istanbul/Halkali, Varna, Sofia şi retur. Iată de când

02 Apr 2024 2465

CFRDin 14 iunie, tren direct de la București către Istanbul (Halkali), Varna, Sofia și retur.

02 Apr 2024 345

Accident feroviar la Constanța! Autoturism lovit de trenul Regio Constanța – București Nord la trecerea la nivel din zona Cora (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 2239

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1087

CFRVagon de marfă deraiat între stațiile Zoița și Râmnicu Sărat, fără blocarea traficului feroviar

13 Mar 2024 463

CFR Modificări în circulația feroviară. Lista trenurilor vizate

13 Mar 2024 502

IGPR InfotraficTrafic feroviar oprit pe secția CF 501 pe raza localității Căiuți

11 Mar 2024 325

Polițiștii verifică trenurile pe direcția Constanța- Cernavodă! Amenzi aplicate

10 Mar 2024 643

Razie în trenurile care circulă pe magistrala Constanța – Cernavodă! Au fost aplicate mai multe amenzi

20 Feb 2024 807

Droguri de mare risc într-un tren care venea spre Constanța! Începe procesul

18 Feb 2024 644

UPDATE Un tren de marfă ce circula pe relația Constanța Ferryboat - Iernut s-a defectat în județul Alba. Traficul feroviar, îngreunat în zonă

11 Feb 2024 794

Identificat într-un tren care circula pe ruta Constanța– București Cât timp va petrece după gratii, la Poarta Albă, un bărbat acuzat de tăinuire

05 Feb 2024 728

Accident mortal pe calea ferată. O femeie a fost lovită de trenul de pe ruta Galați-Buzău

04 Feb 2024 970

CFR Călători Rutele trenului InterCity pe anul 2024! Unde poți ajunge, rapid, din Constanța?

31 Jan 2024 807