UPDATE. Constanța. Lucrările pentru amenajarea noii secții de radioterapie, finalizate până la sfârșitul anului. Ce a declarat președintele CJC, Horia Țuțuianu

Pentru realizarea noii secții de radioterapie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Constanța, lucrările continuă, conform calendarului.

Potrivit președintelui Consiliului Județean Constanța, Horia Marius Țuțuianu, în cursul acestei săptămâni, sursa veche de cobalt, care a expirat în luna aprilie 2016, a fost dezafectată și transportată în condiții de maximă siguranță, la Institutul Nuclear Pitești.

”Potrivit calendarului asumat, etapa următoare presupune igienizarea și pregătirea buncărului pentru amplasarea acceleratorului linear de particule. Contractul de furnizare al echipamentelor l-am semnat anul trecut în luna noiembrie. Valoarea totală a contractului este de aproximativ 1,8 milioane de euro. Sperăm ca până la finele anului aceasta secția să fie funcțională“ - a mai precizat Horia Țuțuianu. 

UPDATE. Oficial de la Spitalul Județean Constanța 

Lucrările pentru  realizarea noii secții de radioterapie din cadrul Spitalului Judetean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța  continuă. In cursul acestei săptămâni, sursa veche de cobalt a fost dezafectată și transportată în condiții de maximă siguranță, la Institutul Nuclear Pitești. De întregul proces s-a ocupat o echipă de specialiști din cadrul Institutului. Demontarea sursei  a durat mai multe ore iar pentru scoaterea acesteia din buncărul Spitalului a fost nevoie de o macara. Termenul de valabilitate al sursei de cobalt a expirat la începutul lunii aprilie 2016 și tot atunci a fost suspendată activitatea de radioterapie.  

Conform proiectului, urmează igienizarea și pregătirea buncărului pentru amplasarea acceleratorului linear de particule. Contractul pentru achiziționarea unui aparat performant de radioterapie a fost semnat în luna noiembrie, 2017. Echipamentele urmează să fie furnizate de către compania Elekta Limited UK.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Angajări Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează medic specialist. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 440

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 377

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 351

Ședință ordinară a CJC Organigrama și Statul de funcții pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

20 Apr 2024 453

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța investește în servicii de prelucrare date (DOCUMENT)

12 Apr 2024 460

Investiție de 3,2 milioane de euro la Spitalul Județean Constanța! Licitație deschisă pentru un sistem robotic dedicat intervențiilor ortopedice (DOCUMENT)

12 Apr 2024 525

UPDATE Unui bărbat i s-a făcut rău pe stradă, în Constanța. A fost transportat la spital

10 Apr 2024 928

Licitații publice CJC O companie din Craiova va promova „Departamentul Sănătatea mamei și copilului din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Constanța“

06 Apr 2024 627

Brancardier din Spitalul Județean Constanța, acuzat de trafic de influență, achitat

02 Apr 2024 705

Cumpărări directe Constanța Spitalul Județean Constanța, asigurat prin Omniasig Vienna Insurance Group SA (DOCUMENT)

31 Mar 2024 600

Se fac angajări la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța

30 Mar 2024 1288

Locuri de muncă Constanța Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” angajează. Detalii

25 Mar 2024 1087

Ședință CJ Constanța Aprobarea situațiilor financiare la finalul anului 2023 a instituțiilor și serviciilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 642

Ședință CLM Constanța Aprobarea organigramei și a statului de funcții ale Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Mar 2024 551

Bolile de rinichi, a opta cauză de deces la nivel mondial. Atenționările medicilor de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța

14 Mar 2024 838