Stiri calde

MAE a confirmat că șapte români au fost răniți într-un accident în Germania. În ce stare sunt aceștia

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, marţi, că şapte români au fost răniţi într-un accident produs pe 22 iulie în regiunea Cloppenburg din Germania, aceştia fiind internaţi la unităţi medicale din zonă, starea lor de sănătate fiind stabilă, transmite Agerpres.ro. 
 

"Cetăţenii români sunt angajaţi ai aceleiaşi companii şi, prin intermediul angajatorului, membrii de familie ai acestora au fost informaţi cu privire la accident. Ambasada României la Berlin monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale şi cu angajatorul, fiind pregătită să acorde asistenţă consulară, în limita competenţelor legale", precizează MAE.

 
Luni, MAE anunţa că misiunea diplomatică a României în Germania a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale pentru informaţii cu privire la cetăţenia, identitatea şi starea victimelor, dar că până la momentul respectiv nu fusese notificată cu privire la acest accident şi nici nu primise solicitări de asistenţă consulară.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenționare de călătorie în Spania! Taximetriștii din Barcelona și Madrid, în grevă

21 Jan 2019 218

Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, în vizită la Chișinău. Ce mesaj a transmis cu această ocazie

17 Jan 2019 221

Atenționare de călătorie în Japonia. Erupe un vulcan pe Insula Kuchinoerabu, în sud-vestul prefecturii Kagoshima

17 Jan 2019 218

Atenționare de călătorie în Grecia. Sunt suspendate mai multe curse maritime

15 Jan 2019 252

Ce mesaj a transmis Ministerul Afacerilor Externe cu ocazia Zilei Culturii Naţionale

14 Jan 2019 310

Avertizare pentru românii care se află sau intenionează să călătorească în Republica Moldova. A fost emis Cod Galben de ninsori

11 Jan 2019 279

Atenționare de călătorie în Franța. Sunt anunțate acțiuni de protest. Ce recomandă MAE

11 Jan 2019 250

Atenționare de călătorie în Republica Serbia. Se anunță coduri portocaliu și galben de ninsori abundente

10 Jan 2019 281

UPDATE. Moment istoric. În premieră, România preia Președinția Consiliul Uniunii Europene. Înalte oficialități prezente la ceremonie

10 Jan 2019 435

Atenționare de călătorie în Ungaria. Este cod galben de ploaie înghețată și ninsoare

09 Jan 2019 275

Atenționare de călătorie în Austria. Au fost emise cod roșu de ninsori şi cod galben de vânt

08 Jan 2019 266

Avertizare de călătorie în Grecia. Vor fi ninsori și furtună, cu rafale puternice de vânt

08 Jan 2019 264

Oficial de la MAE despre situația de criză generată de migranții ajunși în ultimele zile în Malta. Câți ar putea ajunge în România

08 Jan 2019 280

Oficial de la MAE despre reducerea alocațiilor copiilor nerezidenți ai lucrătorilor din Austria

05 Jan 2019 439

Atenționare de călătorie în Grecia. Se anunță furtună și mare agitată

03 Jan 2019 325