Mai bine de 10.000 de copii migranți au dispărut în Europa. Mulți dintre ei sunt exploatați sexual

 
Cel puțin 10.000 de copii migranți neînsoțiți au dispărut fără urmă în Europa în ultimele 18-24 de luni, a afirmat agenția Europol, care și-a exprimat temerea că mulți dintre aceștia sunt exploatați, în special sexual, de grupuri de crimă organizată, informează astăzi AFP și DPA, notează agerpres.ro.
 
Astfe, cifrele publicate pe Internet de săptămânalul britanic The Observer au fost confirmate astăzi de serviciul de presă al Europol.
 
Brian Donald, un oficial al Europol citat de publicația britanică, a declarat că cifra se referă la copiii cărora li s-a pierdut orice urmă după ce au fost înregistrați de autoritățile europene.
 
Circa jumătate dintre aceștia au dispărut în Italia. În Suedia, numărul copiilor migranți dispăruți se ridică la 1.000. „Acest lucru nu înseamnă că tuturor acestor copii li s-a întâmplat ceva”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Europol la Haga. „Unii dintre ei ar putea de fapt să stea la rude”, a mai spus oficialul Europol.
 
Aproximativ un milion de migranți au sosit în Europa în 2015, a estimat Europol, precizând că aproximativ 27% dintre aceștia sunt copii. „Nu toți sunt neînsoțiți, însă avem dovezi care arată că o mare parte din ei ar putea fi”, a precizat Europol, mai scrie agerpres.ro.
 
 
Sursa foto: migramundo.com

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 512

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 589

Organizația Internațională pentru Migrație Aproape 1.000 de migranţi şi refugiaţi au murit în 2023 în încercarea de a ajunge în Europa via Mediterana centrală

08 Jan 2024 736

Peste 30.000 de migranţi au ajuns ilegal pe coastele Marii Britanii în 2023 traversând Canalul Mânecii

01 Jan 2024 796

Trei migranţi găsiţi morţi! Anunțul serviciile de salvare maritimă

31 Dec 2023 779

Constanța Migranţi sirieni depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria

29 Dec 2023 698

Craiova Arestări și rețineri într-un caz de trafic de migranți!

03 Dec 2023 874

Percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți! Cum acționau suspecții

23 Nov 2023 717

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 828

IGI În această săptămână, 42 de străini au fost depistați în situații ilegale. Ce au mai descoperit polițiștii de imigrări

27 Oct 2023 629

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 676

Poliția de Frontieră Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore. 90 de fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini

27 Oct 2023 652

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 686

IGI Doi cetățeni pakistanezi, depistați ilegal în Iași. Străinilor le-au fost emise decizii de returnare

24 Oct 2023 974

Opt cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascuşi în portbagajele unor maşini transportate pe o platformă (GALERIE FOTO)

20 Oct 2023 555