Mai multe construcții ilegale din Mamaia și de pe malul lacului Siutghiol trebuie desființate. Ce au constatat polițiștii locali

În perioada 01.03.2018 - 28.03.2018, polițiștii locali cu atribuții în domeniul disciplinei în construcții și afișajului stradal au acționat pe raza municipiului Constanța în scopul verificării respectării prevederilor legale privind executarea lucrărilor de construcții și a urmăririi măsurilor dispuse de către aceștia persoanelor care au încălcat normele legale în vigoare.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Locale Constanța, Valentina Chiriță, Direcția Generală Poliția Locală a sesizat unitatea de parchet competentă material în 4 cazuri pentru executarea de lucrări de construcții într-o zonă în care a fost instituit un regim de protecție, iar în conformitate cu prevederile art 32, alin 4 din Legea 50 /1991 republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, s-a solicitat organelor de urmărire penală să dispună oprirea temporară a executării lucrărilor.

”În ceea ce privește desființarea pe cale administrativă a lucrărilor de construcții executate fără autorizație de construire pe teren aparținând domeniului public/privat al municipiului Constanța în conformitate cu prevederile art.33, alin 4 din Legea 50/1991 republicată, polițiștii locali au emis 14 somații de desființare a lucrărilor de construcții nelegale, cu termen până la 31.03.2018.
Până în prezent s-au conformat 3 persoane juridice desființând lucrările nelegal executate în Stațiunea Mamaia și pe malul lacului Siutghiol” - a mai precizat Valentina Chiriță.

Activitățile de verificare și control se vor derula zilnic, iar ca măsură preventivă, recomandăm persoanelor fizice sau juridice să respecte prevederile Legii 50/1991 republicată,  în ceea ce privește obținerea și respectarea Autorizației de construire/desființare.
 
Sursa foto: Poliția Locală Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța A doua ediție a Conferinței Naționale despre Rolul Poliției Locale în Sistemul de Ordine Publică, găzduită de Universitatea „Ovidius”! (GALERIE FOTO)

22 Apr 2024 362

Exercițiu de evacuare în caz de incendiu la sediul Direcției Generale a Poliției Locale Constanța.

17 Apr 2024 420

Administrația Chițac bagă peste 1,4 milioane de euro în noul sediu al Poliției Locale Constanța

13 Apr 2024 797

Sancțiuni drastice pentru încălcările legate de gestionarea deșeurilor în Constanța (FOTO)

12 Apr 2024 458

Persoană depistată de polițiștii locali în timp ce comercializa substanțe interzise în municipiul Constanța

11 Apr 2024 413

Cumpărări directe! Medgidia. Se extinde sistemul de supraveghere stradală! GMB Computers SRL se va ocupa de lucrări

08 Apr 2024 565

Primăria Mangalia cumpără de la Universal Grup SRL uniforme pentru poliția locală!

05 Apr 2024 510

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 644

Atenție, șoferi! Mașinile parcate neregulamentar se ridică în intersecția de la Dacia, în Constanța

03 Apr 2024 711

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 649

Mamaia 2000 SRL, răspuns negativ de la Primăria Constanța pentru elaborarea unui PUZ

22 Mar 2024 738

Primăria Constanța Sancțiuni aplicate pentru lipsa autorizației de folosire a tramei stradale și a avizului de traseu, precum și pentru transportul deșeurilor (FOTO)

22 Mar 2024 475

Știri Constanța Controale pe autobuzele CT BUS! (FOTO)

21 Mar 2024 599

Acte de vandalism în Constanța! Făptașii, doi tineri, identificați de polițiști (VIDEO)

13 Mar 2024 893

Camerele de supraveghere, „dușmanul” vitezomanilor din Constanța (VIDEO)

13 Mar 2024 1129