Mai multe județe sunt sub cod galben de ninsoare. Au fost activate Comitetele Județene pentru Situații de Urgență

Având în vedere emiterea atenționării meteorologice de cod galben de ninsoare la nivelul a opt județe din nordul țării, prefecții au decis convocarea în ședință extraordinară a Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență,  în vederea stabilirii măsurilor necesare pentru prevenirea producerii unor situații de risc pentru populație, informează MAI. 
 
Aceste Comitete județene au rolul de a gestiona situațiile potenţial generatoare de situaţii de urgență, stabilind măsuri şi acţiuni urgente în ajutorul populației. 

Pe perioada de valabilitate a codului galben se va asigura permanența la nivelul instituțiilor prefectului, prefecții urmând să se asigure că a fost instituit serviciul de permanenţă și la toate primăriile din zonele de risc.
 
La nivelul comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă va fi monitorizată evoluţia fenomenelor meteorologice, pentru a putea interveni în timp util în cazul apariţiei unor situaţii de urgenţă.
 
Începând de joi, ora 18.00, până vineri, ora 17.00, în județele Bistrița-Năsăud, Botoșani, Harghita, Maramureș și Mureș, precum și în anumite zone din județele Neamț și Satu Mare, se vor înregistra ninsori însemnate cantitativ, iar vântul va sufla cu putere, pe crestele montante putând ajunge până la viteza de 70 km/h.
  
Pentru a putea veni în sprijinul comunităților locale, au fost mobilizați peste 800 de pompieri care pot fi suplimentați cu forțe și mijloace din județele apropiate unde nu se înregistrează probleme din cauza vremii. Sunt pregătite de intervenție 7 șenilate, 10 autofreze, 6 autospeciale de transport victime multiple și 53 de echipaje medicale SMURD.
 
Alături de pompieri, sunt pregătiți să acționeze polițiști, jandarmi și polițiști de frontieră, pentru a reduce eventuale efecte produse de fenomenele meteorologice și pentru a interveni, la nevoie, în sprijinul cetățenilor.
  
O mare atenție va fi acordată asigurării desfășurării în condiții de siguranță a circulației pe drumurile publice, iar în caz de nevoie anumite sectoare de drum ar putea fi închise pentru a nu pune în pericol cetățenii și pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină. Forțele MAI vor rămâne mobilizate în zonele aflate sub cod galben până la revenirea la normalitate a situației.
  

Evoluția situației din teren  și misiunile structurilor MAI sunt monitorizate de la nivelul Centrului Națională de Conducere Integrată, care funcționează 24 de ore din 24.
 

”Recomandăm cetățenilor să evite deplasările în zonele aflate sub atenționare meteo de ninsoare, mai ales pe timpul nopții, iar înainte de a pleca la drum să se intereseze cu privire la condițiile meteo pentru a nu se pune în mod inutil într-o situație de pericol” - au transmis reprezentanții MAI.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Tulcea, sub cod galben de intensificări ale vântului! Anunțul meteorologilor

26 Jan 2024 658

Se întorc ninsorile! Anunțul meteorologilor. Cum va fi vremea în Dobrogea

24 Jan 2024 1954

Urmează o perioadă cu temperaturi scăzute și cu multă zăpadă în zonele înalte. Recomandările ISU Dobrogea

09 Jan 2024 789

Știri Constanța azi Prognoza meteo s-a adeverit. Ninge și e ger la Constanța (FOTO+VIDEO)

09 Jan 2024 2358

Circulația trenurilor se desfășoară în condiții de iarnă în mai multe zone din țară

08 Jan 2024 668

Atenționare meteorologică de vreme rea! Recomandările IGSU

07 Jan 2024 719

ANM a emis avertizări de tip Cod Galben şi Portocaliu de vreme rea. Vizată și Dobrogea

23 Dec 2023 1344

Se întorc ninsorile! Mai multe județe sub avertizări Cod Portocaliu și Cod Galben

30 Nov 2023 16402

Județul Constanța, sub cod galben de vânt! Manevrele în toate porturile de la Marea Neagră, suspendate

29 Nov 2023 895

Condiții meteo nefavorabile la Tulcea Poliția Rutieră oferă sfaturi pentru siguranța în trafic

26 Nov 2023 910

Fotoreportaj Constanța Prima ninsoare la Constanța. Ținutul alb de la malul mării (FOTO+VIDEO)

26 Nov 2023 1194

Se strică vremea în Dobrogea Cod galben de vânt puternic, viscol şi precipitaţii abundente în sudul, centrul şi nord-estul ţării

25 Nov 2023 1520

Județele Constanța și Tulcea sub avertizări meteo de viscol și ninsoare! DRDP Constanța recomandă conducătorilor auto să evite deplasările

24 Nov 2023 4196

Se întoarce vremea rea la Constanța! În Dobrogea va ninge în weekend și va fi viscol. Echipele de intervenție, pregătite să intervină

24 Nov 2023 3091

ALERTĂ METEO! Județul Constanța, sub Cod Portocaliu de vreme rea! În weekend sunt așteptate ninsori, iar vântul va viscoli zăpada

24 Nov 2023 9926