Mai multe locuri pentru cei care vor să studieze medicina militară. Cum vor fi repartizate acestea

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, împreună cu reprezentanți ai instituțiilor de resort din sistemul de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională, ai Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Sănătății, a aprobat vineri, 19 ianuarie, creșterea numărului de locuri pentru formarea medicilor militari în anul universitar 2018-2019, după cum urmează: 170 de locuri pentru specialitatea medicină generală, 15 pentru medicină dentară și 15 locuri pentru disciplina farmacie.

Potrivit MApN, locurile vor fi repartizate celor două catedre ale Institutului Medico-Militar, București și Târgu-Mureș, astfel: București – 70 de locuri pentru specialitatea medicină generală, 15 locuri pentru specialitatea medicină dentară și 15 locuri pentru specialitatea farmacie; Târgu Mureș - 100 de locuri pentru specialitatea medicină generală.

Suplimentarea locurilor s-a făcut după identificarea necesităților reale de dezvoltare ale sistemului medical din instituțiile de ordine publică, apărare şi siguranţă naţională, existând acordul rectorilor Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, sub auspiciile cărora se desfășoară activitatea didactică.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ziua medicinei militare. Despre Serviciul medical al Marinei Militare (GALERIE FOTO)

21 Aug 2022 1247

#DobrogeaDigitală Colonel Dr. Aurel Trană, comandantul Spitalului Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

19 Nov 2020 2568

Spitalul Militar Constanța va achiziționa consumabile de laborator de la mai multe firme (document)

30 Jul 2020 4257

O unitate militară din Constanța a încheiat un contract cu Editronic International. Ce cumpără (document)

05 Jun 2020 3995

Centrul de Medicină Navală Constanța cumpără truse de diagnosticare pentru laboratorul de analize medicale (document)

02 Nov 2019 2401

Un nou contract semnat între o unitate militară din Constanţa şi CEZ Vânzare SA (document)

08 May 2019 1845

O avarie a Electrocentrale Constanța (CET Palas) afectează furnizarea apei calde și căldurii către abonați din Constanța. Ce zone sunt afectate

27 Nov 2018 1989

Exercițiul internațional Eu-ModEx 2018Premieră în lumea medicală militară din România!

17 Oct 2018 2137

Spitalul Militar Constanța primește aparate noi pentru laboratorul de medicină preventivă. Care sunt companiile câștigătoare (document)

05 Oct 2018 2360

Cine va furniza reactivi pentru laboratorul de microbiologie al Centrului de Medicină Navală Constanța (document)

22 Aug 2018 2959

Ministrul Educației anunță 200 de locuri pentru medicină militară începând cu anul universitar 2018-2019

19 Jan 2018 1604

Să-i respectăm. Este Ziua Medicinei Militare. Ei au grijă de sănătatea celor din armată

21 Aug 2017 7817

Ziua medicinei militare, sărbătorită pe 21 august

21 Aug 2016 3733

Comunicat de presa MApN Reuniunea Comitetului de Coordonare al Centrului de Excelenta NATO pentru Medicina Militara

25 Nov 2015 1339