Mai multe persoane reținute pentru trafic de minori și viol

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, ai Direcției Operațiuni Speciale din Inspectoratul General al Poliției Român și ai  Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Judeţean Anticorupţie Prahova, sub coordonarea unui procuror al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au efectuat patru percheziții, în județul Prahova, într-o cauză în care se efectuează cercetări pentru trafic de persoane.
 
Au fost puse în aplicare trei mandate de aducere, iar la audieri vor fi conduse 15 victime și martori.
 
Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu luna decembrie 2015, membrii grupului infracțional ar fi recrutat mai multe tinere, majoritatea minore, pe care, prin ameninţări şi violenţă, le-ar fi determinat să se prostitueze, în județele Prahova și Buzău. Banii obținuți în urma activităților infracționale reveneau  în totalitate membrilor grupării.
 
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, furt calificat, viol, favorizarea făptuitorului şi folosire abuzivă a funcţiei în scop sexual.
 
Persoanele vizate au fost reținute, iar astăzi urmează să fie prezentate instanței cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 400

Poliția RomânăBrigada de Combatere a Criminalității Organizate Craiova-Trafic de minori

10 Apr 2024 270

DIICOT face percheziții în Constanța și Iași! Procurorii acuză - trafic de minori, act sexual cu un minor, pornografie infantilă și proxenetism

03 Apr 2024 619

Poliția Română - BCCO Brașov - Trafic de minori

03 Apr 2024 300

Droguri comercializate consumatorilor minori din Bihor! Trei suspecți, reținuți de procurorii DIICOT

24 Jan 2024 677

Minore obligate să se prostitueze în județul Iași! Mai multe persoane reținute de DIICOT

17 Jan 2024 626

Poliția Română - Pornografie infantilă

11 Dec 2023 403

Minoră de 13 ani, obligată să se prostitueze! Doi indivizi, reținuți! Detalii din acnheta DIICOT

11 Dec 2023 897

Centrul INFOTRAFIC Trafic întrerupt, pe DN 11, din cauza unui accident rutier. Doi minori sunt răniți

01 Dec 2023 933

Poliția Română Percheziții în județul Caraș-Severin într-un caz de trafic de minori

23 Nov 2023 881

Poliția Română Cercetați pentru trafic de minori, pornografie infantilă și șantaj

23 Nov 2023 767

În Bihor Patru percheziții efectuate în cauza mai multor infracțiuni. Trafic cu droguri de mare risc, trafic de minori și act sexual cu un minor, sunt câteva dintre ele

23 Nov 2023 694

DIICOT Percheziții în Vrancea, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat ce se ocupa cu traficul de minori și proxenetismul

23 Nov 2023 746

Copil de 13 ani exploatat prin muncă la o stână din județul Brașov! Ce au stabilit procurorii DIICOT (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 721

MAIPeste 220 de percheziții pentru combaterea infracționalității grave

23 Nov 2023 443