MAI „Procesul electoral s-a desfășurat fără incidente grave”

La ora 19.00, cu două ore înainte de închiderea urnelor, purtătorul de cuvânt al M.A.I., subcomisar de poliție Monica Dajbog, a făcut o declarație de presă.

Potrivit MAI, au fost înregistrate 190 de sesizări, cu mult mai puține decât la ultimul scrutin, când la ora 19.00 erau deja formulate 500 de reclamații.

Prezentăm în continuare declarația purtătorului de cuvânt :

„Doamnelor și domnilor, procesul de votare se apropie de sfârșit. Din punct de vedere al măsurilor de ordine publică, procesul electoral s-a desfășurat fără incidente grave, fiind menținut un cadru general de legalitate, așa cum a fost și în campania electorală. Toate cele 190 de sesizări înregistrate astăzi au fost tratate cu atenție și responsabilitate pentru a se putea stabili cu certitudine dacă este vorba de fapte penale, de contravenții sau dacă sunt doar suspiciuni ale participanților la procesul electoral – formațiuni politice, simpatizanți sau alegători. Spre exemplu, 75 de astfel de sesizări, nu au fost confirmate în urma verificărilor. Așa cum s-a angajat, Ministerul Afacerilor Interne a tratat cu maximă seriozitate și fermitate orice încălcare a legii. Acest context general de desfășurare a alegerilor este demonstrat și de numărul total de sesizări pe care Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, le-a primit astăzi, și care este mult mai redus decât cele de la ultimul proces electoral, din 2012, când înregistram peste 500 de situații privind posibile încălcări ale legislației electorale. Față de cei care au încălcat regulile stabilite de legislația electorală, structurile Ministerului Afacerilor Interne au aplicat sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 6.000 de lei. Referitor la sesizările privind posibile infracțiuni, precizez că sunt înregistrate 47 astfel de situații, cele mai multe reclamații vizând fapta de a vota de două sau mai multe ori sau de a vota fără drept, infracțiune prevăzută de art. 387 din Codul penal. Vă reamintesc faptul că pentru desfășurarea alegerilor în condiții de legalitate, vicepremierul pentru securitate națională, ministrul afacerilor interne Gabriel Oprea a dispus mobilizarea astăzi a 50.000 de reprezentanți ai MAI, care au menținut ordinea publică în întreaga țară și au asigurat intervenția operativă pentru gestionarea tuturor incidentelor. Poliția Română a asigurat condițiile de exercitare a dreptului la vot persoanelor aflate în stare de arest în Centrele de Reținere și Arestare Preventivă care nu și-au pierdut drepturile electorale. Au votat, astfel 806 arestați preventiv. Așa cum știți, misiunea colegilor mei nu se va termina la ora 21.00, când este ora oficială de închidere a urnelor. Ei vor asigura și paza buletinelor de vot, a proceselor-verbale și a celorlalte materiale folosite în secțiile de votare pe timpul transportului către birourile electorale județene. Domnul viceprim-ministru Gabriel Oprea, ministrul afacerilor interne, transmite mulțumiri tuturor angajaților M.A.I. care în campania electorală și în ziua alegerilor au fost la datorie pentru a asigura ordinea publică și un proces electoral în condiții de legalitate. Mulțumim de asemenea cetățenilor și competitorilor electorali care au înțeles să adopte un comportament civilizat și în limitele legii pe timpul campaniei electorale și mai ales astăzi, în ziua votului.”

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trump sau Biden? Americanii au votat pentru alegerea celui de-al 46-lea preşedinte al SUA

03 Nov 2020 2344

Turul al doilea la ultimele secţii de votare din străinătate a luat sfârșit

25 Nov 2019 1795

Cum au reacționat liderii PSD Constanța la anunțul rezultatelor exit poll-urilor

10 Nov 2019 1833

Presa internațională comentează rezultatele exit poll-urilor din România

12 Dec 2016 2258

Președintele AEP, la închiderea urnelor –„ Ziua de 5 iunie 2016 a fost una atipică în raport cu precedentele scrutine”

05 Jun 2016 1823

Monica Macovei „Alegerile acestea au fost doar punctul de plecare pentru un proiect pe termen lung“

02 Nov 2014 1496