Mâine începe, la Constanţa, Olimpiada Internațională de Lectură 2016

În perioada 1-5 septembrie 2016, se desfășoară, la Constanța, a treia ediție a Olimpiadei Internaționale de Lectură, competiție inițiată și organizată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice din România, ce vizează abordarea lecturii de către elevi ca abilitate de viață, prin intermediul textului ficțional, nonficțional și multimodal, se arată într-un comunicat de presă transmis, astăzi, de Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa.

La această ediție, participă 65 de elevi din Cipru, Ucraina, Republica Moldova și România, cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani, lectori experimentați, pasionați de lectură. Cu toţii vor avea ocazia, zilele acestea, să-şi dovedească abilitatea de a folosi lectura în vederea dezvoltării personale, prin înţelegerea textelor, prin capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii, în scris sau în cadrul unei prezentări orale sau a unei dezbateri.

Proba scrisă se va desfășura, pe parcursul a trei ore, sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 10.00, la Colegiul Național Pedagogic „Constantin Brătescu” Constanța și va fi precedată, în cursul zilei de vineri, de trei cursuri susținute de prof. univ. dr. Liviu Papadima, prorector al Universității din București,  de conf. univ. dr. Angelo Mitchievici și de prof. prof. univ. dr. Marina Capbun, cadre didactice ale Universității „Ovidius” Constanța.

Festivitatea de deschidere a olimpiadei, a cărei temă din această ediție este marea, va avea loc vineri, 2 septembrie 2016, în sala Aula Magna a Universității „Ovidius”, începând cu ora 10.00, urmată de cursul prof. univ. dr. Liviu Papadima, președintele comisiei central, mai informează ISJ Constanţa.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Participare inedită la Olimpiada Internaţională de Lectură de la Constanţa. Patru elevi qatarezi (galerie foto)

05 Sep 2018 2823

Constanţa. Olimpiada Internațională de Lectură, la cea de-a V-a ediție. Participă elevi din toată lumea

01 Sep 2018 2071

Cine a urcat pe podiumul Olimpiadei Internaţionale de Lectură de la Constanţa (galerie foto)

06 Sep 2016 12498

Constanța Olimpiada Internațională de Lectură. Astăzi, s-a desfășurat proba scrisă

03 Sep 2016 2772

Elevi din Cipru, Ucraina, Republica Moldova şi România, la Olimpiada Internaţională de Lectură, găzduită de Constanţa

02 Sep 2016 2651

Sunt aşteptaţi elevi din patru ţări Olimpiada internaţională la lectură, găzduită de Constanţa

04 Aug 2016 3978

Olimpiada Internationala de Lectura

31 Aug 2015 2747

Începe Olimpiada internaţională de lectură

01 Sep 2014 2301