Mâine sunt Moşii de iarnă

Sâmbătă 18 februarie, sunt prăznuiţi „Moşii de iarnă". Înaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea tuturor celor din veac adormiţi întru dreapta credinţă.

Marele praznic al pomenirii morţilor. Astfel, în toate bisericile se va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată de Slujba Parastasului pentru morţi. Slujbe de pomenire se săvârşesc şi în cimitire, la mormintele celor dragi.

Numele de „moşi" dat acestei mari sărbători vine de la faptul că sunt pomeniţi toţi părinţii, moşii şi strămoşii noştri adormiţi întru Domnul. Există şi „Moşii de vară", în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor.

Biserica îi pomeneşte pe toţi cei adormiţi, atât pe drepţii din Vechiul Testament care au adormit fără să-L vadă pe Hristos, cât şi pe cei ce au murit pe neaşteptate, nespovediţi şi neîmpărtăşiţi. Prin aceste mijlociri, Biserica cere lui Dumnezeu să-i învrednicească pe cei adormiţi de milostivirea Sa, să-i judece cu blândeţe şi să-i aşeze în ceata drepţilor.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1301

Licitații publice O firmă înființată anul trecut va executa pentru Primăria Constanța, documentația de reabilitare urbană a terenului din zona ICIL din Constanța (DOCUMENT)

12 Mar 2024 842

Știri Constanța azi Trafic îngreunat în zona ICIL, direcția Casa de Cultură spre gară (FOTO+VIDEO)

12 Mar 2024 1570

Știri Constanța Camere de supraveghere în zonele școlare. Poliția Locală monitorizează zonele. Atenție unde parcați! (FOTO+VIDEO)

07 Mar 2024 810

Sondaj de opinie Majoritatea respondenților ar fi de acord cu o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța

25 Feb 2024 869

Sondaj de opinie Ar fi utilă o trecere de pietoni între intersecția de la ICIL și strada București din Constanța?

18 Feb 2024 907

Colindătorii au luat la pas străzile din municipiul Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

23 Dec 2023 2525

Primăria Constanța Încep lucrările de reabilitare în zona Dacia și Trocadero

20 Dec 2023 1003

Pe străzile din Constanța şi-au făcut apariţia primii vestitori ai Crăciunului! (GALERIE FOTO+VIDEO)

09 Dec 2023 3720

Constanța Atenție șoferi! Circulație restricționată în intersecția de la ICIL pentru desfășurarea lucrărilor de asfaltare

16 Nov 2023 859

Știri Constanța Lucrările de modernizare și reabilitare a bulevardului 1 Decembrie 1918 continuă în zona ICIL! Restricții de trafic

15 Nov 2023 1702

Știri Constanța Se lucrează zilele acestea în zona ICIL

10 Nov 2023 734

Incendiu parcare LIDL Constanța Inspirând prin acțiune. Patricia, voluntara de 17 ani, impresionează în prima ei intervenție (FOTO+VIDEO)

01 Nov 2023 2319

Incendiu parcare LIDL Constanța Căruciorul unui bebeluș scos de pompieri dintr-o mașină în flăcări (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 2648

Știri Constanța azi UPDATE. Incendiu auto în parcarea Lidl din zona ICIL! (FOTO+VIDEO)

29 Oct 2023 3105