Manevre de resuscitare aplicate incorect de echipajul unei ambulanțe de la o firmă privată. Pacientul a decedat. Departamentul pentru Situații de Urgență face cercetări

În urma imaginilor difuzate ieri, 4 noiembrie 2017, pe rețelele de socializare în care este prezentată acțiunea de resuscitare a unei persoane inconstiente, aflata intr-un spatiu comercial din zona Obor, Departamentul pentru Situații de Urgență face următoarele precizări:

Apelul privind situația de urgență a fost primit la 112 si transmis la dispeceratul SMURD la ora 12.33, echipajul de prim ajutor fiind alertat la ora 12.35, iar la ora 12.42 echipajul SMURD a ajuns la locul solicitării, timpul de raspuns fiind de sapte minute. La ora 12.41, dispeceratul SMURD alerteaza si echipajul de terapie intensiva mobila care ajunge la caz la ora 12.45.

După cum se poate vedea din imagini, la locul solicitării era deja un echipaj de ambulantă care purta un echipament similar Serviciului de Ambulanță București Ilfov. În realitate, echipajul care a aplicat incorect procedurile de resuscitare este de la o firma privata din judetul Ilfov ce asigura servicii private de ambulanță - denumita AmbuHelp, de altfel denumirea serviciului fiind inscriptionat pe echipamentele de interventie ale echipajului.

Din informatiile pe care le detinem la acest moment, acestia asigurau, pe baza de contract, asistenta medicala de urgenta in acea zona, amenajata de tip targ comercial.

Această firmă privată a făcut obiectul unui control din partea inspectorilor DSU în data de 2 octombrie 2017, când s-a constatat că serviciul privat de ambulanță funcționa fără autorizație. Firma a fost amendată cu 15.000 de lei și DSP Ilfov a fost notificat despre această situație, DSU solicitand, totodata, si sistarea activitatii pana la obtinerea autorizatiei de functionare.

Tot in aceste imagini, se poate vedea si momentul sosirii echipajului de prim ajutor SMURD si faptul ca primele manevre efectuate imediat au fost aplicarea electrosocurile, compresii toracice, continuu, si ventilarea pacientului, acestea fiind continuate si la sosirea echipajului de terapie intensiva.

Departamentul pentru Situații de Urgență s-a autosesizat si va face verificări în legatură cu toate aspectele ce tin de modul in care s-a desfasurat interventia la acest caz.

Sursa foto: Facebook/Departamentul pentru Situații de Urgență
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Județul Constanța Accident rutier în Medgidia!

18 Apr 2024 765

Județul Tulcea Accident între o autoutilitară și un autoturism. Duba de marfă s-a răsturnat (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 677

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 560

Oficial de la Autoritatea Navală Română despre accidentul de navigație de pe brațul Chilia, Tulcea

10 Apr 2024 659

Accident rutier, în Basarabi, județul Constanța. O femeie este accidentată

09 Apr 2024 1001

Accident rutier, în Constanța. O mașină a intrat într-un copac (Galerie FOTO)

06 Apr 2024 1037

Știri Constanța azi Accident rutier cu victimă în Eforie Nord!

03 Apr 2024 899

UPDATE Accident rutier în parcarea Kaufland, municipiul Constanța. Ambulanța a intervenit

16 Mar 2024 1327

UPDATE. Știri Constanța. Accident rutier în localitatea Medgidia. Intervin pompierii

10 Mar 2024 1016

Un fost paramedic ar fi agresat sexual o femeie, într-o ambulanţă SMURD! Tribunalul Militar amână procesul

02 Mar 2024 899

UPDATEAmbulanța și poliția intervin la Ovidiu, județul Constanța. Om căzut pe stradă! (FOTO+VIDEO)

25 Feb 2024 2436

UPDATE Accident rutier la Săcele, județul Constanța. Ambulanța a intervenit

24 Feb 2024 818

Știri Constanța Accident rutier pe bulevardul Tomis. Intervine Serviciul de Ambulanță Județean (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Feb 2024 2072

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Elenei Roman, director economic la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța (DOCUMENTE)

18 Feb 2024 1271

Știri Constanța Două autoturisme, implicate într-un accident pe varianta Ovidiu (FOTO)

15 Feb 2024 1328