Manualele gratuite, o problemă pentru mulți elevi

 
Ministerul Educaţiei este acuzat că încalcă de patru ani legea. Reprezentanţii Consiliului Elevilor din România spun că, în clasele a XI-a şi a XII-a, sunt nevoiţi să îşi cumpere manuale, deşi ar trebui să le primească gratuit. Cărțile sunt destul de scumpe, astfel că părinții ajung să scoată din buzunar între 400 și 500 de lei, dacă îşi cumpără manualele de la librărie. Se poate scăpa mai ieftin dodar dacă sunt cumpărate unele folosite deja de la colegii mai mari. Chiar şi aşa, preţul este mult prea mare pentru unii dintre tinerii care nu au o situaţie financiară bună acasă. Profesorii din mediul rural spun că de multe ori elevii vin fără cărţi la ore. Cum să predai?
Conform Legii Educaţiei din 2011, „elevii şi profesorii din învăţământul de stat şi din învăţământul obligatoriu particular acreditat sau autorizat beneficiază de manuale şcolare gratuite”.
Pentru că i-a fost încălcat acest drept, un fost elev din Constanţa a depus o plângere la DNA pe numele lui Remus Pricopie, ministru al Educaţiei la acea vreme. Alexandru Bajdechi este acum student la Drept. El a explicat că „plângerea se referă la un abuz în serviciu săvârşit de Ministrul Educaţiei pentru că a refuzat să pună în aplicare prevederile din Legea Educaţiei.”
Consiliul Naţional al Elevilor a negociat cu actualul ministru, Sorin Cîmpeanu, gratuitatea manualelor şi pentru ultimii ani de liceu. Dacă situaţia nu se va rezolva nici anul acesta, elevii ameninţă cu proteste şi noi plângeri penale.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IFCO SA, undă verde de la APM Constanța pentru ridicarea unui bloc pe strada Sentinelei

11 Jan 2024 892

Eficiența și ușurința folosirii - caracteristici ce nu trebuie să lipsească de la dispozitivele pentru gătit

16 Aug 2023 754

Ziua Învăţătorului, marcată, în fiecare an, la data de 5 iunie

05 Jun 2023 1075

Muzeul Național de Istorie a României anunță o nouă expoziție! Ce puteți admira

27 Jan 2023 1133

#ConstanțaEsteBine Ziua 210 – 29.07.2022 Astăzi sărbătoresc vacanța

29 Jul 2022 1365

Gigantul auto care renunță la cutiile de viteze manuale din 2023

25 May 2022 2132

24 ianuarie în istorie Cântecul „Deșteaptă-te, române!” a devenit imnul de stat al României. Ce alte evenimente au avut loc

24 Jan 2022 1718

Senatorul Remus Negoi a cerut ministrului Agriculturii acordarea ajutoarelor financiare pentru viticultorii din Dobrogea, afectaţi de secetă

22 Dec 2021 3308

Orest Tafrali - istoric român, membru corespondent al Academiei Române

05 Nov 2021 2354

Forțele Navale Române Peste 400 de cărți, donate bibliotecii Școlii gimnaziale "Gheorghe Lazăr" din Corbu

28 Apr 2021 1628

#citeșteDobrogea Excavații și utilaje folosite la lucrările Canalului Dunăre-Marea Neagră

07 Oct 2020 3899

Ziua internaţională a limbajului semnelor, marcată la 23 septembrie

23 Sep 2020 2116

Schimbare totală de paradigmă „Generația fără manuale” va susține Evaluarea Națională 2021 pe modelul testelor PISA

20 Jul 2020 7361

#DobrogeaDigitală - „Cât trebue să știe oricine despre Dobrogea”, de Apostol D.Culea Dobrogea, „maidanul de încăerare între turci şi ruşi”

13 Jul 2020 2496

A încetat din viață o somitate a matematicii românești

25 May 2020 18992