MApN. Antrenament în comun cu bombardierul strategic american B-52

Un bombardier strategic american de tip B-52 și aeronave F-16 Fighting Falcon din dotarea Forțelor Aeriene Române au desfășurat marți, 11 septembrie, activități de antrenament în comun în spațiul aerian al României, în Baza 57 Aeriană de la Mihail Kogălniceanu și în Baza 86 Aeriană de la Borcea, informează MApN printr-un comunicat de presă.

Scopul principal al activității de antrenament a fost demonstrarea capacității de dislocare rapidă a forțelor aliate în sud-estul Europei și au constat în executarea unor misiuni în comun, de realimentare în aer și escortă. Misiunile de acest fel contribuie la consolidarea măsurilor de reasigurare și sporire a încrederii privind implicarea Statelor Unite ale Americii în asigurarea securității în regiunea Mării Negre.


Participarea aeronavelor F-16 Fighting Falcon la acest tip de activități permite antrenarea personalului român în executarea misiunilor de realimentare în aer și de escortă și contribuie la dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniul aerian prin antrenament și aplicarea unor proceduri comune pentru îndeplinirea obiectivelor misiunii.

Activitățile de instruire în comun cu partenerul american reprezintă un element-cheie în asigurarea interoperabilității și a succesului în acțiunile militare comune.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApN Aeronave ale Forțelor Aeriene şi Spaţiale Franceze, în misiune la Baza 86 Aeriană Borcea

16 Oct 2023 649

Aeronave F-16 Fighting Falcon americane în misiune la Baza 86 Aeriană Borcea

22 Sep 2023 848

MApNAntrenament al echipei Invictus pentru jocurile de la Düsseldorf 2023

22 Aug 2023 508

MApN Antrenament al echipei Invictus pentru jocurile de la Düsseldorf 2023

22 Aug 2023 874

Exercițiul „ EAGLE ROYAL 23“ are loc în poligonul Capu Midia

07 Feb 2023 1054

Geparzii Dobrogeni, exercițiu de antrenament în teren, în poligonul Murfatlar

13 Aug 2021 1518

MApN Festivităţile de Ziua Forţelor Aeriene se vor desfăşura fără survolul aeronavelor militare

15 Jul 2021 1471

MApN Aproximativ 15.000 de militari români, aliați și parteneri vor participa la seria de exerciții DACIA 21 LIVEX

17 Apr 2021 1469

MApN. Activități de instruire în comun cu bombardiere strategice americane B-1B Lancer

29 May 2020 1479

Activități de antrenament româno-americane în spațiul aerian al României. Ce operațiuni au fost realizate în aer

25 Apr 2019 1537

Se apropie Ziua Aviației și a Forțelor Aeriene. Au început antrenamentele pentru aniversare. Ce avioane vor participa la ceremonie

18 Jul 2018 3059

Ministrul apărării naţionale participă în Grecia la Ziua Distinșilor Vizitatori a Exercițiului Salamis Storm - 2018

05 Jun 2018 1277

Forțele Navale vor fi înzestrate cu submarine din Grecia? Se pare că da. Iată și de ce. Ce spune MApN. Cine a fost cu ministrul apărării în Grecia (galerie foto)

16 May 2018 8774

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, a vizitat Comandamentul Flotei de la Salamina, Grecia

15 May 2018 1936

Exerciţiu cu elicoptere în Baza din Mihail Kogălniceanu. Ce pregătesc militarii români și americani

24 Feb 2017 3306