MApN intervine în sprijinul populației afectate de ploi și inundații

Aproximativ 190 militari cu 15 mijloace tehnice au intervenit, în ultimele 48 de ore, la solicitarea autorităților centrale și locale cu atribuții în domeniul intervenției în situațiile de urgență, în județele Bacău, Brașov, Buzău și Covasna, pentru sprijinirea populației din zonele afectate de ploi și pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice și hidrologice.

În acest moment, personalul Ministerului Apărării Naționale se află în două misiuni de intervenție. Astfel, în localitatea Crevelești, județul Buzău, 40 de militari din Batalionului 3 Geniu acționează cu două mijloace tehnice, din această dimineață, pentru decolmatarea barajului de acumulare a apei potabile. În județul Covasna, 17 militari cu două mijloace tehnice aparținând Batalionului 5 Rachete Sol-Aer din Buzău intervin în localitatea Vâlcele, iar patru militari cu un mijloc tehnic în localitatea Lunca Mărcușului, pentru sprijinul persoanelor afectate de revărsările de ape şi întărirea digurilor de apărare, potrivit unui comunicat de presă remis de MApN.

Sâmbătă, 30 iunie, personalul Ministerului Apărării Naționale a executat șase misiuni de intervenție

•     la solicitarea prefectului județului Covasna, Batalionul 22 Vânători de Munte din Sfântul Gheorghe a intervenit cu 32 militari şi patru mijloace tehnice în localitățile Lunca Mărcuş şi Băcel, pentru evacuarea populației afectate de ploi și întărirea digurilor de apărare;

•     la solicitarea prefectului județului Bacău, militari și mijloace tehnice aparținând unor unități sau subunități diferite ale M.Ap.N. au acționat pentru întărirea digurilor de apărare și înălțarea acestora cu saci de nisip astfel: 18 militari și un mijloc tehnic aparținând Bazei 95 Aeriană din Bacău, 14 militari și un mijloc tehnic aparținând Batalionului 630 Operații Speciale, 11 militari și un mijloc tehnic aparținând Companiei 151 Tehnic și 10 militari și un mijloc tehnic aparținând Batalionului 635 Apărare Antiaeriană;

•     la solicitarea prefectului județului Buzău, 40 de militari cu 2 mijloace tehnice aparținând Batalionului 3 Geniu au intervenit, în localitatea Crevelești, pentru decolmatarea barajului de acumulare a apei potabile.

În regiunile aflate sub incidența codurilor de avertizare hidro-meteorologică, Ministerul Apărării Naționale a păstrat în permanență aproape 4.400 de militari pregătiți pentru intervenție (dintre care aproximativ 2.400 pot acționa în primă urgență) și 670 de mijloace tehnice pentru a acționa în sprijinul populației afectate de calamități naturale, la solicitarea autorităților centrale și locale cu atribuții în domeniul intervenției în situațiile de urgență.

La nivelul instituției militare este monitorizată permanent situația din teritoriu, iar subunitățile de intervenție continuă să fie pregătite pentru a acționa, la cererea autorităților, potrivit planurilor întocmite pentru astfel de cazuri.

Sursă foto: Facebook/ MApN

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ABADL Proiect de apărare împotriva inundațiilor, la Babadag, județul Tulcea

03 Feb 2024 713

Avertizare emisă de hidrologi Cod galben şi Cod portocaliu de inundaţii! Județele vizate

21 Jan 2024 613

Franța Localități sub apă! Guvernul anunţă măsuri ''excepţionale'' în urma inundațiilor

04 Jan 2024 716

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 755

Atenţionare de călătorie în Franța! Au fost emise coduri roșu și portocaliu de ploi și inundații

03 Jan 2024 616

INHGA Posibile depășiri ale cotelor de apărare pe râuri din 15 bazine hidrografice!

12 Dec 2023 644

Știri Constanța Plaja Modern, inundată în urma condițiilor meteo severe din ultima perioadă (FOTO+VIDEO)

07 Dec 2023 1458

Atenționări Cod Portocaliu și Cod Galben de inundații în mai multe județe din țară

02 Dec 2023 850

INHGA Cod Roșu de inundatii! Județele vizate

01 Dec 2023 828

INHGA Cod galben de inundații pe râurile din judeţele Constanţa şi Tulcea

24 Nov 2023 722

MAE Atenționare de călătorie, în Norvegia! Cod portocaliu de inundații

02 Nov 2023 959

MAE Atenționare de călătorie pentru Slovenia - Cod roșu de ploi torenţiale şi risc de inundații

27 Oct 2023 865

Atenționare emisă de hidrologi! Cod galben de inundații pe râuri din zece bazine hidrografice

26 Oct 2023 766

Guvernul a aprobat majorarea limitei prevăzută inițial pentru acordarea de ajutoare de urgență

20 Oct 2023 694

Prognoza hidrologică pentru luna octombrie în Dobrogea. Ce spun hidrologii

03 Oct 2023 738