Marius Constantin rămâne în arestL-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu

Marius Constantin, ginerele cunoscutului Bercea Mondialu, arestat pentru că l-ar fi şantajat pe Mircea Băsescu, fratele preşedintelui României, rămâne în spatele gratiilor, potrivit unor surse avocăţeşti. Decizia este definitivă şi a fost luată de judecătorul Dan Iulian Năstase din cadrul Curţii de Apel Constanţa.

Potrivit Direcţiei Naţionale Anticorupţie, „la datele de 26 mai 2014 și 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a exercitat constrângeri asupra unei persoane, denunțător în cauză, constând în amenințarea cu darea în vileag, prin intermediul mass media, a unor fapte compromițătoare pentru persoana amenințată și pentru membrii familiei acesteia, respectiv pretinsa ei implicare în infracțiuni de corupție”. „Amenințările au fost exercitate de inculpat pentru a determina persoana vătămată să dea suma de 280.000 euro. La data de 29 mai 2014, inculpatul Constantin Marius a primit împreună cu celelalte două suma de 10.000 euro de la persoana vătămată, procurorii procedând la constatarea infracțiunii flagrante. Față de celelalte două persoane, inculpata Anghel Izaura și un minor (17 ani) s-a luat măsura controlului judiciar”, au conchis procurorii DNA.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MB Consult Company SRL, controlată de Mircea Băsescu, radiată de la Registrul Comerţului. Procedura insolvenţei, închisă!

22 Sep 2021 1986

Accident rutier la intrare în Eforie Nord. Fratele lui Traian Băsescu, implicat (galerie foto+video)

07 Jun 2019 8574

Nepotul lui Traian Băsescu, Dragoș Băsescu a fost condamnat definitiv la închisoare. Pedeapsa este cu executare (rechizitoriu)

05 Feb 2018 3923

Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel. Ce a decis ieri Curtea Supremă

16 Dec 2017 3687

Traficul dintre Constanța și Lazu este blocat din cauza unui accident. Cine a fost surprins în coloana de mașini (galerie foto+video)

21 Nov 2017 11017

DNA a obţinut redeschiderea dosarului în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat. Ieri, al doilea termen la Curtea Supremă

20 Oct 2017 2571

Credeaţi că s-a terminat? Dosarul în care Mircea Băsescu ar fi fost şantajat de familia lui Sandu Anghel, redeschis la cererea DNA

06 Oct 2017 4821

Revedere emoționantă în curtea lui Mircea Băsescu. Cu cine s-a sărutat şi strâns îndelung în brațe (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4927

UPDATE. Mircea Băsescu a fost eliberat din Penitenciarul Poarta Albă (galerie foto+video)

11 Sep 2017 4238

UPDATE. Mircea Băsescu va fi eliberat din arest. Decizia instanţei este definitivă

11 Sep 2017 3050

Tribunalul Constanţa a amânat decizia privind cazul lui Mircea Băsescu

04 Sep 2017 2658

Zi importantă pentru familia Băsescu! Decizia Tribunalului Constanţa va fi definitivă

04 Sep 2017 2491

Ultima zi de puşcărie pentru Mircea Băsescu? Totul se decide mâine, la Tribunalul Constanţa

03 Sep 2017 3063

Mircea Băsescu, la Tribunalul Constanţa. Iată când ar putea fi eliberat

11 Aug 2017 2402

Condamnat alături de Mircea Băsescu Marian Căpăţână, fost preşedinte în PDL, eliberat condiţionat

08 Aug 2017 7306