Mazăre spune că situaţia de la RATC a fost cauzată de managementul lui Coiciu

În urmă cu puţin timp s-au încheiat negocierile dintre primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, şi sindicaliştii RATC. Mazăre a declarat situaţia dezastruoasă de la RATC este cauzată de managementul defectuos al lui Dumitru Coiciu din ultima perioadă.
Edilul şef a amintit aici inclusiv litigiul dintre RATC şi Casa de Pensii. „Pentru toate astea, Coiciu a plătit cu funcţia”, a declarat Radu Mazăre.
Primarul a afirmat că administraţia locală caută soluţii pentru rezolvarea situaţiei de la RATC şi, din acest punct de vedere, a anunţat că peste două săptămâni preţul biletelor pe mijloacele de transport în comun va fi redus, dar  şi că vor fi intensificate controalele.
Sindicaliştii au solicitat abonamente mai mici pentru elevi şi au cerut primească din nou bonuri de masă.
Mihai Jitariu, liderul sindicalist interimar, a declarat că primarul Mazăre le-a promis că, în cazul în care vor creşte încasările, îşi vor primi bonurile de masă  şi, totodată, va vedea ce se poate face pentru majorarea salariilor. Jitariu a afirmat că sindicaliştii RATC sunt mulţumiţi de discuţia cu Mazăre şi că urmează să plece spre Prefectură, pentru a discuta pe marginea litigiului dintre regie şi Casa de Pensii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 619

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 672

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 677

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 534

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 726

Tribunalul Constanța, decizie privind măsurile asigurătorii din dosarul Marcelei Enache, fostul secretar al municipiului Constanța (MINUTA)

26 Feb 2024 555

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 478

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1253

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1002

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 855

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1376

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1537

Complet de divergență pentru pretențiile lui Chițac, de la Mazăre! La mijloc sunt 4,38 de milioane de dolari. Un judecător a vrut să se abțină

01 Feb 2024 846

Radu Mazăre jr., la ceas aniversar! A schimbat prefixul

31 Jan 2024 1234

Consiliul Local Constanța dă în judecată asociația care s-a opus casării vaporașelor de la intrările din oraș!

28 Jan 2024 1084