Medalia de onoare a Forțelor Speciale SUA acordată șefului Statului Major al Apărării

În cadrul unei ceremonii militare organizată la sediul Ministerului Apărării Naționale, în prezența Asistentului Adjunct al Secretarului Apărării pentru Operații Speciale și Combaterea Terorismului al SUA, Andrew Knaggs, generalul Nicolae Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării (SMAp), și generalul-maior Marian Sima, șeful Direcției Informații Militare, au primit „Medalia de Onoare a Forțelor pentru Operații Speciale ale Statelor Unite ale Americii”, conferită de comandantul Comandamentului Forțelor pentru Operații Speciale al SUA (US SOCOM), generalul Raymond Thomas.

Șeful SMAp a mulțumit partenerului american pentru sprijinul acordat în procesul de transformare a forțelor pentru operații speciale române - atât comandantului US SOCOM, cât și specialiștilor care au consiliat și asistat pe parcursul procesulului de transformare.

În cuvântul său, generalul Ciucă i-a rugat pe oficialii americani prezenți la eveniment să transmită mulțumirile sale generalului Thomas pentru tot sprijinul acordat. „Medalia reprezintă efortul tuturor celor care au contribuit la acest proces, în special al operatorilor structurilor de forțe pentru operații speciale, care nu sunt foarte des amintiți în cuvântările noastre, cărora doresc să le mulțumesc, și pe această cale, pentru profesionalismul și dedicarea de care dau, zilnic, dovadă în îndeplinirea misiunilor”, a spus generalul Ciucă.

De asemenea, asistentul adjunct al Secretarului Apărării pentru Operații Speciale și Combaterea Terorismului al SUA, Andrew Knaggs, a declarat: „A fost o mare onoare să particip alături de aliaţii noştri români la evenimentul de recunoaştere a sprijinului pe care Generalul Ciucă şi Generalul-maior Sima l-au acordat transformării forțelor României pentru operații speciale.”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CSM Constanța judo Vlad Topală, medaliat la Campionatul Național de seniori (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 625

CS Victoria Cumpăna Luptătoarea Ioana Lorelay Jinga a urcat pe podium la Cupa României (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 869

CSM Constanța judo Ana Carla Gliga, campioană națională la categoria Under-16 (GALERIE FOTO)

18 Mar 2024 715

Constanța. Campioana Cătălina Ponor, mamă pentru a doua oară „Bine ai venit în această lume şi în familia noastră, micuţă rază de soare!“

13 Mar 2024 1768

Academia Hagi 2015, câștigătoare la „Brașov Indoor Cup 2024“. Grupa 2012, argint la „Enjoy Sport's Winter Cup 2024“ (GALERIE FOTO)

29 Feb 2024 1197

ACS Pantheon Constanța Lena Sterea, aur la Riga Veteran European Cup la judo

28 Feb 2024 738

Lupte Răzvan Arnăut, de la CS Farul Constanța, medaliat la Europene. Andreea Ana, pentru a treia oară la rând campioană continentală! (GALERIE FOTO)

16 Feb 2024 977

UPDATE 2. Axiopolis Cernavodă Cântăreața Carmen Chindriș, mesaj de încurajare pentru Cristian Tranulea la Europenele de Înot în Ape Înghețate (VIDEO)

04 Feb 2024 1623

Tenis de masă Mici sportivi din Constanța, pe podium la Cupa Copiilor, în București (GALERIE FOTO)

22 Jan 2024 841

O nouă victorie la înot David Popovici, medaliat cu bronz în proba de 100 m liber, la Europenele de la Otopeni

10 Dec 2023 727

CSM Constanța tenis de masă Elena Zaharia, medaliată mondială și la simplu

02 Dec 2023 1053

După bronzul mondial cu echipa, Elena Zaharia a fost aproape de medalie și la dublu feminin

02 Dec 2023 976

CSM Constanța box Amalia Niță, medalie de aur la „Zagreb Boxing Queen” (VIDEO)

02 Dec 2023 1190

Box Maria Bucur Trigos, de la CS Năvodari, pe podium la Campionatul Mondial

01 Dec 2023 1023

România triumfă în familia KURASH la nivel mondial! O medalie de aur obținută de Alexandru Ghinea (GALERIE FOTO)

29 Nov 2023 913