Mediafax Corina Martin - „Elena Udrea a fost un model de succes pentru multe femei, a promovat turismul”

Preşedintele ANAT, Corina Martin, a afirmat, joi, la Constanţa, la lansarea cărţii "Cariera - substantiv feminin", că pentru a avea o carieră de succes o femeie este nevoită să depăşească mai multe obstacole decât un bărbat, însă are mai multe calităţi decât acesta.

"Nu aş spune că e mai greu pentru o femeie. Dimpotrivă, femeile au întotdeauna mai multe calităţi care le ajută pe traseul spre succes, nu e mai puţin adevărat că au şi mai multe obstacole. Cu atât mai mult cele care reuşesc înseamnă că au avut tot ceea ce era nevoie să aibă pentru a ajunge acolo, deci sunt mai puternice decât bărbaţii aflaţi pe aceleaşi poziţii pentru că au avut mai multe obstacole de înfruntat şi au trecut prin mai multe bariere. Pentru bărbaţi este ceva mai simplu", a declarat Corina Martin la conferinţa de lansare a campaniei de promovare a poveştilor de succes ale femeilor în cadrul proiectului european "Şanse egale pentru cariere de succes", organizată, joi, la Constanţa, de către Agenţia MEDIAFAX şi SIVECO.  

De asemenea, preşedintele Ligii Femeilor din Constanţa, Maria Frangeti, prezentă la aceeaşi conferinţă, a spus că pentru o femeie este la fel de greu ca şi pentru un bărbat să reuşească în afaceri şi că totul depinde de motivaţia fiecăruia.

"Cred că e la fel de simplu sau la fel de complicat, ţine de cât eşti de motivat să vrei să faci acel lucru. Dacă vorbim de egalitatea de şanse, ceea ce îi conferă unei femei posibilitatea egalităţii de şanse sunt stima de sine şi demnitatea. Acestea sunt cu siguranţă două valori fundamentale cărora trebuie să li se adauge un singur instrument: munca", a menţionat Maria Frangeti.

Atât Corina Martin, cât şi Maria Frangeti, au precizat că pentru a avea o carieră de succes este foarte important sprijinul familiei şi că trebuie să existe un echilibru între cele două.

Agenţia MEDIAFAX şi SIVECO au lansat, miercuri, cartea "Cariera - substantiv feminin" şi un spot video de prezentare a poveştilor femeilor de succes, cu această ocazie începând şi campania de promovare care se va desfăşura în toate regiunile de dezvoltare.

Cartea "Cariera - substantiv feminin" prezintă poveştile de succes a 32 de femei care au reuşit să îmbine cariera cu viaţa profesională.

Cartea, lansată în cadrul proiectului "Şanse egale pentru cariere de succes", cofinanţat din Fondul Social European, a fost tiparită într-un tiraj de 4.000 de exemplare, din care 3.500 distribuite direct şi 500 vor fi date în cadrul conferinţelor regionale.

În cadrul proiectului a fost lansat şi un spot TV cu trei femei dintre cele 32 intervievate, mesajul transmis urmând să ajungă la un public ţintă de 300.000 de femei din mediul rural şi urban.

Proiectul "Şanse egale pentru cariere de cucces" este derulat de SIVECO România S.A., Agenţia de presă Mediafax şi Academia de Studii Economice Bucureşti şi finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

 http://www.mediafax.ro/cultura-media/corina-martin-femeile-au-mai-multe-calitati-pentru-succes-dar-mai-multe-obstacole-decat-un-barbat-9667379

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru joi, 11 aprilie 2024. Relatiile parteneriale vor lua o alta turnură pentru una din zodii

11 Apr 2024 961

Horoscop pentru miercuri, 03 aprilie 2024. Una dintre zodii are tendința de a vorbi mult astăzi

03 Apr 2024 746

Marius Voineag, șeful DNA - apărarea reputației profesionale Secția pentru Procurori din CSM solicită intervenția Inspecției Judiciare

14 Mar 2024 527

Horoscop pentru joi, 14 martie 2024! Ziua este favorabilă dialogurilor pe teme spirituale pentru una dintre zodii

14 Mar 2024 702

Iată de ce a fost delegat Mihai Stanciu procuror șef al DNA Constanța! (DOCUMENT)

08 Mar 2024 3662

Horoscop pentru miercuri, 06 martie 2024. Sunt posibile întâlniri interesante cu prietenii aflați departe de granițele țării

06 Mar 2024 881

Un nou asociat cooptat în cadrul firmei Formare Profesională Impact SRL Constanța

19 Feb 2024 513

Personalități Constanța In memoriam Romel Stănciugel, actorul care a servit scena Dramaticului de la malul mării până la sfârșitul vieții

28 Jan 2024 910

27.843 persoane au participat la cursurile organizate de ANOFM în anul 2023

25 Jan 2024 598

Horoscop pentru luni, 22 ianuarie 2024. Subiectivismul si emotivitatea sunt accentuate astăzi pentru una din zodii

22 Jan 2024 856

Horoscop pentru duminică, 21 ianuarie 2024 Se întrezăresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

21 Jan 2024 1012

Horoscop pentru sâmbătă, 20 ianuarie 2024. Se întrezaresc schimbări în plan financiar pentru una dintre zodii

20 Jan 2024 843

ANOFM 87 programe de formare profesională vor începe în luna ianuarie 2024, la nivel național

28 Dec 2023 1092

Horoscop pentru duminică, 17 decembrie 2023. Iată ce le este rezervat astăzi zodiilot

17 Dec 2023 899

Horoscop pentru sâmbătă, 16 decembrie 2023. Zilele weekend-ului sunt favorabile treburilor gospodărești pentru una dintre zodii

16 Dec 2023 994