Medici cercetați pentru uz de fals intelectual și abuz în serviciu

Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brașov - Serviciul de Investigare a Criminalitații Economice au efectuat, la data de 15 iulie a.c., o percheziţie la sediul unei societăți comerciale din municipiul Brașov, într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals. Au fost vizate șapte persoane și o societate comercială.
 
Din cercetări a reieșit că cei în cauză, în calitate de medici care își desfășurau activitatea în cadrul unei comisii medicale, nu și-ar fi îndeplinit atribuțiile de serviciu prevăzute de legislația în vigoare, care presupun obligația de examinare medicală a persoanelor care s-au adresat unității în cauză, în vederea obținerii unui aviz de aptitudine medicală/aviz psihologic necesar ocupării unor funcții.
 
Toți medicii specialiști, membri în comisie, cu toate că figurează angajați ai societății comerciale, și-ar fi desfășurat activitatea profesională zilnică în cadrul altor unități/cabinete medicale, nefiind prezenți la sediul persoanei juridice percheziționate.
 
Aceștia s-ar fi prezentat ocazional, însă s-ar fi ocupat doar de semnarea și parafarea fișelor medicale înregistrate în perioada anterioară, nu de examinarea medicală propriu-zisă a persoanelor care solicitau emiterea avizelor medicale.
 
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mijloace de probă care atestă activitatea infracțională și care prezintă inters pentru soluționarea cauzei.
 
Polițiștii au condus la audieri 15 persoane.
 
Ulterior, la data de 17 iulie a.c., procurorul a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile față de cei șapte medici.
 
Acțiunea, desfășurată sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic Brașov și luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Examene medicale obţinute pe şpagă. Primele condamnări

04 May 2018 1825

Medici din Constanța și funcționari din cadrul CJAS Constanța complici într-un dosar instrumentat de procurorii DIICOT. Ce au stabilit anchetatorii (document)

17 Apr 2018 4431

Medici psihiatri, cercetați penal pentru luare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual, uz de fals şi înşelăciune

23 Jun 2015 2273