Stiri calde

UPDATE. Meghan Markle a ajuns la capela St. George din castelul Windsor. Ceremonia religioasă a început. Cum arată rochia miresei

Fosta actriţă Meghan Markle a sosit la capela St. George din castelul Windsor şi ceremonia religioasă care îi va uni destinul de cel al prinţului Harry a început, conform Reuters citat de Agerpres.ro. 
 
Mireasa a intrat singură în capelă şi a început să păşească spre altar. După puţin timp i s-a alăturat prinţul Charles, tatăl prinţului Harry, care a condus-o până în faţa altarului.
 
Meghan Markle poartă o rochie de mireasă creată de designerul Clare Waight Keller.
 
Trandafiri albi, florile preferate ale mamei prinţului Harry, prinţesa Diana, decorează capela. Mama lui Meghan, Doria Ragland, 61 de ani, a fost surprinsă cu ochii umeziţi de lacrimi.
 
Zeci de mii de oameni au aşteptat pe marginea străzilor străbătute de Meghan Markle într-un automobil de epocă Rolls-Royce până la intrarea în castelul Windsor, agitând steaguri britanice şi americane.

UPDATE: 

Fosta actriţă Meghan Markle şi prinţul Harry şi-au spus "da" în faţa lui Dumnezeu, a membrilor familiilor, a invitaţilor şi a milioane şi milioane de telespectatori din întreaga lume, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii somptuoase desfăşurate la capela St. George din castelul Windsor.

Sursa tex și foto: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Meghan Markle și Prințul Harry vor deveni părinți în primăvara anului 2019

15 Oct 2018 528

Prinţul Harry şi Meghan Markle îşi unesc destinele la castelul Windsor. Cei doi vor deveni duce şi ducesă de Sussex

19 May 2018 1206

Evenimentul anului. Nunta regală. Prințul Henry se însoară. Cine este aleasa. Ce televiziuni din România transmit ceremonia. La ce oră

19 May 2018 1772