Membri ai trupei DJ Project, răniți într-un accident de pe DN7. Un tir a intrat pe contrasens

Cinci persoane au fost rănite și au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs luni pe DN7 Pitești - Râmnicu Vâlcea, în zona localității vâlcene Milcoiu, printre răniți fiind și membri ai trupei DJ Project, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, Gabriel Popescu citat de Agerpres.ro. 
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SAJ) Vâlcea, medicul Adrian Popescu, persoanele rănite în urma accidentului rutier de pe DN7 sunt patru bărbați și o femeie. Ei au vârste între 22 și 56 de ani. Femeia rănită este în vârstă de 22 de ani.
 
După primele cercetări, polițiștii au stabilit că tirul, înmatriculat în Bihor, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum (curbă deosebit de periculoasă la dreapta), s-a răsturnat pe sensul opus de mers, acroșând două autoturisme. Șoferul autotrenului și patru persoane aflate în cele două autoturisme au fost rănite și au fost transportate la spital. Trei dintre victime au suferit politraumatisme.
 
"Printre răniți se află și membri ai trupei DJ Project. Șoferul tirului, un bărbat de 56 de ani, a suferit o plagă tăiată la gât și escoriații la nivelul feței. În autoturismul care a fost lovit direct de tir se aflau: D.C., în vârstă de 50 de ani, H.J., în vârstă de 45 de ani și S.M.M., în vârstă de 22 de ani. În cel de-al doilea autoturism lovit de tir se afla B.L., în vârstă de 29 de ani", a precizat Gabriel Popescu.
 
Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Râmnicu Vâlcea, conștiente.

Sursa: Agerpres.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Miros de grătar și distracție la concert pe plaja Reyna din Constanța, la Grill Fest (GALERIE FOTO)

30 Apr 2023 1587

Piața Ovidiu, scena unui concert de Sfântul Andrei în organizarea Consiliului Județean Constanța

15 Nov 2022 8909

Melodia zilei DJ Project X @Ana Baniciu - Iubirea Mea | Official Video

18 Jun 2022 2233

Melodia zilei DJ Project feat. @EMAA - La Timpul Lor | Official Video

05 Feb 2022 2161

Știați că….? La această dată s-a născut celebra Adela Popescu. Când și-a lansat primul album muzical și când s-a alăturat trupei DJ Project

08 Oct 2021 1437

Melodia zilei DJ PROJECT feat. AMI - 4 Camere | Official Video

16 Mar 2019 2394

DJ Project feat. MIRA - Inima nebuna (Official Video)

28 Jul 2018 3305

DJ Project feat. Elena - Duminica (Official Video)

22 Jul 2017 3027

Un judecător, reținut în dosarul de trafic de persoane. Membrul trupei DJ Project, sub control judiciar

18 Jun 2015 1729

Printre cei vizați, un DJ Percheziţii într-un dosar de trafic de persoane

18 Jun 2015 1978

Melodia zilei DJ Project feat. Adela – Suflet vândut

24 Oct 2014 3448