Membrii Forțelor Aeriene Regale de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu au sărbătorit România 100 şi RAF 100 (galerie foto)


Membrii Forțelor Aeriene Regale de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu au organizat o serie de evenimente în zona locală pentru a sărbători împreună cea de-a 100-a aniversare a Forțelor Aeriene Regale și a României.
 
Potrivit unui comunicat de presă, Comandantul 135 Expeditionary Air Wing (EAW), Wing Commander (Wg Cdr) Chris Ball, și personalul aflat sub comanda sa la Baza Aeriană MK au început celebrările cu o paradă comună la sediul Forțelor Navale Române din Portul Constanța, unde membrii 135 EAW s-au alăturat personalului de la Garda de Onoare a României și din Forțele Aeriene și Forțele Navale Române.
 
Ofițeri cu grad înalt din Forțele Armate ale Statelor Unite ale Americii (SUA) și din Forțele Armate Române, inclusiv Comandantul Flotei și al Garnizoanei Constanța, contraamiralul de Flotilă Daniel Căpătînă, precum și sub-prefectul județului Constanța, Domnul Acoium Levent, și reprezentantul Ambasadorului Britanic în România, Tanya Collingridge, s-au alăturat celor prezenți la această ceremonie.
 
 

"Astăzi, în Marea Britanie, 100 de aeronave vor survola deasupra Londrei pentru a sărbători RAF 100 și pentru a inspira o nouă generație; ar fi un vis să ne gândim că poate am inspirat măcar câțiva oameni aici, în România. Știu că mulți dintre personalul meu au fost inspirați să se întoarcă în România în calitate de turiști. Sper că putem împărtăși următorii 100 de ani ca parteneri NATO, prieteni și aliați ", a declarat Wg Cdr Chris Bal.


 
"Evenimentul de astăzi pentru a celebra RAF 100 și România 100 este reprezentativ pentru relația de cooperare și pentru puternica alianță împărtășită de cele două națiuni. Prezența aeronavelor RAF Eurofighter Typhoon la Mihail Kogălniceanu a îmbunătățit semnificativ interoperabilitatea noastră; detașamentul dumeavoastră este o oportunitate mare pentru noi de a ne antrena și de a lucra împreună ", a adăugat Contraamiralul Daniel Căpățînă.
 
După paradă, Wg Cdr Chris Ball și militarii britanici s-au întors la Baza Aeriană MK împreună cu omologii lor americani și români pentru a lua masa împreună. Celebrările de astăzi s-au încheiat prin tăierea tortului RAF 100 de către Comandantul 135 EAW, tort preparat de personalul de catering de la MK.

Informaţiile ne-au fost oferite de ofiţerul de zbor Sarah Parker.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Marinarii militari constănțeni, prezenți la Ziua Armatei Române

22 Oct 2021 1753

Obiectivele României pentru Summitul NATO de la Bruxelles, pe agenda CSAT de la sfârşitul lunii

13 Jun 2018 1545