Mesajul Patriarhului Daniel în predica din ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

România a fost numită Grădina Maicii Domnului încă din secolul al XV-lea, Papa Ioan Paul al II-lea repetând doar ce era în tradiţie, la vizita sa în ţara noastră din mai 1999, a afirmat patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în predica din ziua Sărbătorii Adormirii Maicii Domnului, citat de Agerpres.

"Noi ne aducem aminte de faptul că, adesea, România a fost numită Grădina Maicii Domnului. De când a fost ea numită aşa? Nu deodată cu vizita Papei Ioan Paul al II-lea. El doar a repetat ceea ce era în tradiţie, şi anume în secolul al XV-lea la Mănăstirea Bisericani din judeţul Neamţ, unii călugări de la mânăstire voiau să plece la Muntele Athos, în Grecia. Maica Domului li s-a arătat într-un stejar ale cărui rădăcini se află şi acum la Bisericani într-o biserică nouă pe care noi am sfinţit-o când eram mitropolit la Iaşi. (...) Acolo, în stejarul respectiv, de la Bisericani, pe care credincioşii puneau adesea icoana Maicii Domnului, acolo din acest stejar le-a spus ea călugărilor care voiau să plece în Muntele Athos: 'Nu mai mergeţi la Muntele Athos, pentru că şi aici este grădina mea. Şi de-atunci s-a spus că şi România este Grădina Maicii Domnului", a spus patriarhul.

Menţionând că "aceasta este o mare cinste", patriarhul a îndemnat ca "întotdeauna să intensificăm, să înmulţim rugăciunile noastre către Maica Domnului şi să zidim biserici şi mănăstiri, să creştem copii în credinţă, să punem totul sub ocrotirea Maicii Domnului, care este smerită şi-n acelaşi timp puternică".

"Hristos era smerit şi pentru că s-a născut dintr-o mamă smerită, care a zis 'Iată roaba Domnului. Fie-mi mie după cuvântul tău. Deci smerenia şi ascultarea Maicii Domnului au fost calităţi pe care ea le-a transmis fiului său Iisus Hristos ca om. De aceea, la Apostolul de azi s-a vorbit despre smerenia Mântuitorului , iar sărbătoarea însăşi a Adormirii Maicii Domnului este închinată smereniei, dar şi bunătăţii, milostivirii sale", a încheiat patriarhul Daniel.

El a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Patriarhală, împreună cu Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, Timotei Prahoveanul.

Alături de numeroşi credincioşi la Sfânta Liturghie de Catedrala Patriarhală

La eveniment, Potrivit tradiţiei Bisericii, Maica Domnului a trăit mai mulţi ani după înălţarea la cer a Fiului său şi a Domnului nostru Iisus Hristos. Cu trei zile înainte de moarte, ea a fost înştiinţată de Sfântul Arhanghel Gavriil că va trece din lumea aceasta la viaţa veşnică.

Deşi Apostolii erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia la toate neamurile, au fost prezenţi la eveniment, aduşi prin puterea lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se petreacă.

După ce şi-a luat rămas bun de la toţi cei de faţă - notează Sfântul Ioan Damaschin - a urmat momentul în care Domnul Însuşi S-a coborât spre a primi în mâinile Sale sufletul ei cel sfânt (moment ce cunoaşte o bogată reprezentare iconografică în Biserica Ortodoxă). Atunci, ea a rostit: "Fiule, în mâinile Tale îmi dau duhul meu". Acestea zicând, şi-a dat duhul, ca şi când ar fi căzut în somn. Era o adormire, nu o moarte, adică fără durerile morţii, de unde şi denumirea sărbătorii.

Apostolii au luat apoi patul mortuar cu trupul Maicii Domnului, purtându-l spre mormânt. Tradiţia mai notează că mulţime mare de oameni se adunase acolo, uimită de chipul adormirii ei şi de venirea apostolilor. Cortegiul s-a îndreptat spre Ghetsimani unde i se pregătise un mormânt nou de piatră. Aici, tradiţia cunoaşte două versiuni: după una, trupul a stat trei zile în mormânt, după care a fost ridicat în chip tainic spre lăcaşurile cereşti; după cealaltă, trupul Maicii Domnului a fost răpit la cer chiar din mâinile Sfinţilor Apostolilor Petru şi Pavel în momentul în care se pregăteau să-l pună în mormânt, în mâinile lor rămânând doar pânza în care era înfăşurat. Diferenţele se pot datora şi faptului că în scurt timp a urmat o lungă perioadă de cumplită prigoană împotriva Bisericii, acest fapt neîngăduind o cercetare mai minuţioasă asupra evenimentelor şi a datelor.


Adormirea Maicii Domnului şi ridicarea cu trupul la cer reprezintă ultima taină din lucrarea mântuirii oamenilor. După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce sărbătoresc creștinii ortodocși astăzi, 6 aprilie 2024

06 Apr 2024 752

Oficial de la Patriarhia Română ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sancționat cu dojană sinodală scrisă

29 Feb 2024 1202

Calendar ortodox 28 noiembrie 2023. Ce sfinți mari sărbătorim astăzi

28 Nov 2023 1066

Calendar ortodox Astăzi, 6 noiembrie, sărbătorim un mare sfânt. Sfântul Pavel Mărturisitorul, patriarhul Constantinopolului

06 Nov 2023 956

Calendar ortodox, 25 octombrie 2023. Ce sărbătoare este astăzi?

25 Oct 2023 1203

București Patriarhul Daniel în vizită la vârstnicii îngrijiți la Mănăstirea Christiana

21 Oct 2023 840

16 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Mesajul transmis de Nicolae Ciucă

30 Sep 2023 787

Se împlinesc 16 ani de la întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

27 Sep 2023 1039

Mai multe evenimente programate cu ocazia zilei de naştere a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

19 Jul 2023 713

Ședință de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ce decizii au fost luate

05 Jul 2023 1117

Mesajul Părintelui Patriarh pentru copiii și tinerii care urmează să intre în perioada de examene

16 Jun 2023 964

Patriarh Daniel, mesaj adresat tinerilor care susţin examene şcolare

15 Jun 2023 1086

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt sărbătoriți în data de 9 iunie

09 Jun 2023 1090

Patriarhul Daniel i-a transmis o scrisoare ÎPS Teodosie. Ce i-a scris?

28 Apr 2023 1941

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară. Cum va fi împărţită tuturor parohiilor

15 Apr 2023 1225