Mesajul Vioricăi Dăncilă, cu ocazia Zilei Mondiale a Profesorului

De Ziua Mondială a Profesorului,Vioricăi Dăncilă le mulţumeşte profesorilor pentru contribuția lor la o Românie mai bună, mai prosperă și recunoscută la nivel internațional.

Ziua Mondială a Profesorului este un bun prilej să ne arătăm prețuirea pentru cei care au menirea de a educa și forma caractere, de a fi mentorii mai multor generații.

A fi dascăl este o vocație, care implică o mare responsabilitate față de copiii și tinerii cărora le modelează viitorul, atât prin cunoștințele pe care le împărtășesc, cât și prin modelul de viață pe care îl oferă. 

Fiecare dintre noi am avut un reper în dascălul de la catedră, un sprijin în desăvârșirea personalității noastre și de care ne amintim cu drag și recunoștință. 

Educația este șansa fiecăruia  la evoluție, iar succesul individual aduce beneficii întregii comunități. Prin fiecare ciclu de învățământ absolvit, prin intermediul cursurilor de calificare, al programelor de internship și voluntariat, al schimburilor de experiență la nivel internațional este asigurată reușita fiecăruia, precum și a societății în ansamblu.

Un sistem de educație de calitate consolidează sentimentul de comunitate și cultivă solidaritatea, valori fundamentale pentru un stat modern, racordat la valorile europene comune, cu atât mai actuale în anul sărbătoririi Centenarului Marii Uniri.

Educația este fundația unui stat dezvoltat, puternic și cu o voce bine conturată pe plan extern, așa cum este România.

Dragi profesori, vă mulțumim pentru contribuția dumneavoastră la o Românie mai bună, mai prosperă și recunoscută la nivel internațional!, precizeză Viorica Dăncilă.
 



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine sunt oamenii de la Constanța din conducerea partidului fostului premier, Viorica Dăncilă?

01 Feb 2023 2731

Partidul condus de Viorica Dăncilă a organizat un marș pentru pace la Constanța (VIDEO)

29 Jan 2023 2936

Viorica Dăncilă a fost aleasă preşedintele Partidului "Naţiune Oameni Împreună - Noi"

12 Apr 2022 3270

Viorica Dăncilă a demisionat din Partidul Social Democrat

29 Mar 2022 2835

Viorica Dăncilă este noul consilier pe strategie al Guvernatorului BNR, Mugur Isărescu

18 May 2021 2040

Curtea de Conturi Guvernul Dăncilă a folosit banii din Fondul de rezervă bugetară contrar legii. Cea mai mare sumă din ultimii zece ani

03 Mar 2021 1539

Cei mai cunoscuți judecători, procurori și politicieni din România, dați în judecată la Tribunalul Constanța

06 Jul 2020 3347

Doliu în politica românească. Un fost consilier al Vioricăi Dăncilă a încetat din viață. A lucrat în cadrul GSP

10 Dec 2019 3338

CEx al PSD a decis organizarea unui congres ordinar al partidului. Când va avea loc

04 Dec 2019 2063

George Vişan (PSD) - „Nu sunt de acord cu o reformare internă gen formă fără fond. Cel mai greu este la firul ierbii!“

29 Nov 2019 2363

Oficial de la AEP. PSD şi Viorica Dăncilă, cheltuieli de patru ori mai mari decât ale preşedintelui Iohannis, în al doilea tur al prezidenţialelor

29 Nov 2019 15755

Viorica Dăncilă a demisionat de la șefia PSD. Cine vine la conducerea partidului. Ce spune Dăncilă

27 Nov 2019 3472

Surse Viorica Dăncilă ar urma să demisioneze marți, în cadrul CEx PSD

25 Nov 2019 2574

Ce scrie presa internaţională despre rezultatul alegerilor prezidenţiale din România "Înfrângere istorică a stângii la prezidențialele din România"

25 Nov 2019 2479

Alegeri prezidențiale 2019 Avem primele rezultate cu victoria categorică a lui Iohannis în Constanța

24 Nov 2019 5074