UPDATE. Microbuz de călători implicat într-un grav accident rutier. A fost activat Planul Roșu de Intervenție. Sunt mai multe victime

Autorităţile locale au activat Planul roşu de intervenţie, în urma unui accident rutier care a avut loc, sâmbătă, între un autoturism şi un microbuz, în localitatea Ciuperceni, judeţul Gorj, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă citat de Agerpres.ro. 
 
Potrivit sursei citate, din informaţiile preliminare, accidentul a fost soldat cu 9 victime, iar la faţa locului intervin două echipaje de prim ajutor SMURD, cinci echipaje medicale SAJ, trei autospeciale de stingere, descarcerare şi, respectiv, pentru victime multiple.

UPDATE. 

Şoferul autoturismului implicat în accidentul care a avut loc, sâmbătă, în localitatea Ciuperceni, judeţul Gorj, se află în stare gravă, iar alte şase persoane au fost transportate la spital, informează Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
 
Potrivit sursei citate, în urma coliziunii dintre un autoturism şi un microbuz, 9 persoane au fost rănite.
 

"Toate cele 8 persoane din microbuz sunt conştiente, iar 6 victime au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare. Celelalte 2 au refuzat transportul. Şoferul autoturismului este în stare gravă şi este resuscitat de către echipajele medicale", menţionează sursa citată de Agerpres.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Șofer sub influența substanțelor psihoactive, depistat în urma unui accident rutier, în Năvodari, județul Constanța. S-a întocmit dosar penal

28 Mar 2024 362

IGPR InfotraficTrafic blocat pe DN 1

28 Mar 2024 251

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu victime pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1785

Accident rutier pe bulevardul IC Brătianu din Constanța! Unul dintre șoferi, sub influența substanțelor interzise

27 Mar 2024 658

A fost activat Planul Roșu de intervenție la Techirghiol, în urma unui accident rutier. Detalii de la IPJ Constanța (VIDEO)

27 Mar 2024 765

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Mărturiile emoționante ale tatălui uneia dintre fetele rănite în urma impactului (VIDEO)

27 Mar 2024 5194

Planul Roșu de intervenție activat la Techirghiol Șoferița implicată în evenimentul rutier face declarații! (VIDEO)

27 Mar 2024 1933

A fost activat Planul Roșu de intervenție! UPDATE. Accident rutier între o mașină și un microbuz în Techirghiol. Mai mulți copii răniți (FOTO+VIDEO)

27 Mar 2024 6228

Știri Constanța Accident rutier în apropierea canalului Dunăre-Marea Neagră! Șoferul a fugit de la fața locului

26 Mar 2024 548

IPJ Constanța Șofer vitezoman, depistat de polițiști fără permis, după ce a produs un accident și a fugit de la locul faptei (VIDEO)

26 Mar 2024 549

IGPR InfotraficTrafic ]ntrerupt pe DN 11

26 Mar 2024 245

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 07

26 Mar 2024 253

UPDATE Știri Constanța Accident rutier cu victime în zona Palas. O dubă a intrat în gardul Jandarmeriei!(FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 2930

IGPR InfotraficTrafic alternativ pe DN 11

25 Mar 2024 336

Știri Constanța azi UPDATE. Accident rutier cu trei mașini pe varianta Ovidiu! (FOTO+VIDEO)

25 Mar 2024 5256