Migranţi turci depistaţi la Mangalia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat şi reţinut două persoane de sex masculin, cetăţeni turci, în timp ce intenţionau să intre ilegal în România, pe jos, din R. Bulgaria. Cei doi bărbaţi au fost racolaţi şi călăuziţi de o a treia persoană, care intenţiona să-i transporte cu un autoturism într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În data 01.03.2013, în jurul orei 21.55, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Mangalia au observat, cu ajutorul Sistemului Optronic, două persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, dinspre teritoriul R. Bulgaria. Imediat a fost constituită o echipă de intervenţie care s-a deplasat în zonă, reţinând, la aproximativ 150 metri de frontiera cu statul vecin, doi bărbaţi care au fost conduşi la sediul sectorului pentru verificări. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că cei doi bărbaţi sunt cetăţeni turci în vârstă de 47 ani,  respectiv 29 ani. Aceştia au declarat faptul că au fost racolaţi în Turcia, de o persoană, cu dublă cetăţenie, turcă şi română, cu scopul de a-i transporta într-o ţară din Spaţiul Schengen. La scurt timp, a fost reţinută în apropierea municipiului Mangalia, şi persoana în cauză, în vârstă de  46 ani, care îi aştepta pe cei doi, după ce intrase legal în România prin P.T.F. Vama Veche în aceeaşi zi, la volanul unui autoturism marca Opel înmatriculat în Bucureşti. Celor doi cetăţeni turci le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de „intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat”, iar conducătorul auto este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „racolare, îndrumare şi călăuzire a uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat”, fapte prevăzute şi sancţionate de art. 70, alin. 1 respectiv art. 71, alin. 1 din O.U.G. 105/2001.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

19 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați cu ajutorul dronelor

22 Jan 2024 523

Percheziţii în mai multe judeţe din vestul ţării pentru trafic de migranţi

22 Jan 2024 606

Organizația Internațională pentru Migrație Aproape 1.000 de migranţi şi refugiaţi au murit în 2023 în încercarea de a ajunge în Europa via Mediterana centrală

08 Jan 2024 746

Peste 30.000 de migranţi au ajuns ilegal pe coastele Marii Britanii în 2023 traversând Canalul Mânecii

01 Jan 2024 800

Trei migranţi găsiţi morţi! Anunțul serviciile de salvare maritimă

31 Dec 2023 781

Constanța Migranţi sirieni depistaţi de poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă la frontiera terestră cu Bulgaria

29 Dec 2023 700

Craiova Arestări și rețineri într-un caz de trafic de migranți!

03 Dec 2023 880

Percheziții la persoane bănuite de trafic de migranți! Cum acționau suspecții

23 Nov 2023 722

Reţea de trafic de migranţi de origine vietnameză, destructurată cu suportul EUROPOL (GALERIE FOTO)

23 Nov 2023 830

IGI În această săptămână, 42 de străini au fost depistați în situații ilegale. Ce au mai descoperit polițiștii de imigrări

27 Oct 2023 635

Județul Timiș Persoană arestată preventiv pentru trafic de migranți

27 Oct 2023 678

Poliția de Frontieră Traficul la frontieră, în ultimele 24 de ore. 90 de fapte ilegale săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini

27 Oct 2023 655

Un nou caz de trafic de migranți, în Timiș! Zeci migranți, transportați în mod ilegal

26 Oct 2023 690

IGI Doi cetățeni pakistanezi, depistați ilegal în Iași. Străinilor le-au fost emise decizii de returnare

24 Oct 2023 978

Opt cetățeni străini au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria ascuşi în portbagajele unor maşini transportate pe o platformă (GALERIE FOTO)

20 Oct 2023 558