Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța a verificat stadiul lucrărilor de reabilitare a sectorului de drum DJ393 Albeşti-Coroana





Modernizarea şi reabilitarea drumurilor județene continuă. Echipele RAJDP Constanţa au reluat lucrările de asfaltare pe cel de-al doilea sector al tronsonului de drum judeţean DJ393 Arsa-Albești-Coroana care porneşte din localitatea Albeşti, de la intersecţia cu drumul judeţean DJ391 şi se termină la ieşirea din localitatea Coroana.

Drumul se află în prezent la stadiu de piatră, pe alocuri chiar şi de pământ, iar în acest moment se execută lucrări de realizare a fundaţiei, prin compactarea solului şi adaos, urmând ca în cel mai scurt timp să fie turnat primul strat de asfalt.

,,Se lucrează la capacitate maximă și am primit asigurări din partea conducerii RAJDP, că investiţia va fi finalizată în cel mai scurt timp posibil, pentru ca şi aceşti locuitori ai judeţului să beneficieze de drumuri sigure.
Prima opinie pe care oricine şi-o formează, în ceea ce priveşte nivelul de dezvoltare al unei regiuni, va fi întodeauna influenţată de starea drumurilor. Continuăm programul de reabilitări și modernizări de drumuri, cu obiective clare şi investiţii pe care le vom duce la bun sfârşit,” a declarat Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.