Mii de lucrători MAI sunt la datorie de Florii și Paștele catolic. Sute de radare au fost scoase în stradă pentru depistarea vitezomanilor

Peste 25.000 de efective ale MAI - polițiști, pompieri, jandarmi, polițiști de frontieră, acționează pentru punerea în aplicare a Planului general de măsuri pentru asigurarea climatului de ordine și siguranță publică premergător și pe timpul sărbătorilor Pascale, aprobat de ministrul afacerilor interne, Carmen Dan, informează MAI. 
 
Aceștia sunt zilnic în teren în această perioadă și au ca obiectiv principal prevenirea oricăror evenimente cu impact negativ în planul ordinii și siguranței publice, precum și desfășurarea în condiții de normalitate a adunărilor, în special din zona lăcașurilor de cult.
 
•           Peste 3.000 de acțiuni efectuate de poliție pentru prevenirea infracțiunilor
Astfel, în perioada 31 martie – 2 aprilie, aproximativ 8.000 de polițiști desfășoară peste 3.000 de misiuni de patrulare, în special în zonele aglomerate.
De asemenea, o importanță deosebită va fi acordată traficului rutier.  1.427 de polițiști și 319 aparate radar vor supraveghea circulația pentru evitarea incidentelor rutiere.
 
•           Efectivele de jandarmerie, suplimentate în stațiunile turistice și zonele montane
Peste 8.500 de jandarmi acționează la nivel național  pentru a preveni incidentele ce ar putea tulbura ordinea publică, precum și pentru a descuraja faptele antisociale, manifestând o atenţie sporită în zonele aglomerate.
Jandarmeria Montană a suplimentat efectivele și a intensificat măsurile de ordine publică. Astfel, aproximativ 330 de jandarmi sunt pregătiţi să acționeze, zilnic, în stațiunile turistice şi pe traseele montane sau să intervină în situaţii de urgenţă, pentru salvarea persoanelor aflate în dificultate.
 
•           Personalul poliției de frontieră, suplimentat la capacitate maximă
Pentru fluidizarea traficului şi realizarea unui control operativ, Poliţia de Frontieră a luat deja măsuri de suplimentare la capacitate maximă a personalului care desfăşoară activităţi în punctele de trecere de la graniţa cu Ungaria.
Conform Planului, aceste măsuri vor fi luate în toate punctele de trecere a frontierei, dacă situația o impune.
De asemenea, cei care doresc să intre sau să iasă din România pot afla în timp real, accesând site-ul Poliției de Frontieră, timpul de așteptare la fiecare punct (https://www.politiadefrontiera.ro/ro/traficonline/).

 
•           Misiuni pentru prevenirea incendiilor
Aproximativ 5.000 de angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență sunt și ei la datorie în aceste zile și vor rămâne în continuare mobilizați, până după Paște. Printre misiunile pompierilor se numără atât cele cu caracter preventiv, cât și cele de  asigurare a răspunsului în cazul unor situații de urgență.

Astfel, au fost  demarate controale de prevenire și recunoașteri în teren la toate lăcașurile de cult unde, de obicei, există o afluență mare de participanți.
 
Nu în ultimul rând, pompierii din zonele pentru care există avertizări meteorologice și hidrologice rămân, în continuare, mobilizați astfel încât să poată interveni în sprijinul cetățenilor și pentru limitarea efectelor produse de fenomenele severe.
 
Inspectoratul General de Aviație este pregătit să asigure monitorizarea traficului rutier, dar și intervenția, la nevoie, în situații de urgență.
 
Ministerul Afacerilor Interne monitorizează permanent orice situație de urgență prin Centrul Național de Conducere Integrată pentru a acorda sprijin operativ structurilor din teritoriu.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiune cu radare în județul Constanța. Constatările polițiștilor

19 Apr 2024 386

Proiectul de lege a ajuns la Camera Deputaților Radarele poziționate în mod vizibil, cu însemnele distinctive ale Poliției Rutiere!

18 Apr 2024 424

Acțiune cu radare în județul Constanța. Iată ce au constatat polițiștii (FOTO)

17 Apr 2024 459

Respectați limitele de viteză! Acțiune a Poliției Rutiere în județul Constanța!

13 Apr 2024 548

Acțiune cu radare în Năvodari! Amenzi și permise suspendate

24 Mar 2024 517

Diana Șoșoacă a fost prinsă de radar cu 110km/h și a rămas fără permis. Scandal făcut de senatoare la mașina poliției

10 Mar 2024 815

Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 1725

LIVE VIDEO Militarii decedați în dublul accident aviatic din apropiere de Cogealac, comemorați la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2070

Se împlinesc doi ani de la dublul accident aviatic din județul Constanța! Opt militari au murit (GALERIE FOTO+VIDEO)

02 Mar 2024 2060

IPJ ClujȘofer depistat cu viteza de 173 km/h, pe DN1C E576, în localitatea Jucu

19 Feb 2024 426

Șofer băut, prins la volan de polițiștii din Constanța, conducând cu viteză

18 Feb 2024 798

Știri Constanța O femeie de 20 de ani, fără permis, surprinsă la volan, în Albești. Cu ce viteza rula

06 Feb 2024 1114

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării a modificat valoarea contactului semnat cu Margus Protect Technologies SRL (DOCUMENT)

05 Feb 2024 976

Un șofer de 24 de ani s-a ales cu permisul suspendat și cu amendă. Cu ce viteză rula

28 Jan 2024 672

Radarul surprinde un șofer pe DN 7. Viteza i-a adus reținerea permisului și amendă

21 Jan 2024 816