Mii de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și pompieri vor fi la datorie în minivacanța de Rusalii. Traficul pe Autostrada Soarelui va fi supravegheat din elicopter

Cu prilejul minivacanței de Rusalii, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi suplimentate față de dispozitivele curente pentru a preveni producerea unor incidente grave și pentru a putea asigura intervenția rapidă la solicitarea cetățenilor.

Potrivit MAI, în perioada 25-28 mai a.c., în medie, zilnic, în întreaga țară vor acționa 23.600 de polițiști, pompieri, jandarmi și polițiști de frontieră.

Efectivele de ordine publică ale Poliției și ale Jandarmeriei vor fi prezente, în special, în locurile aglomerate unde există riscul să fie comise contravenții și infracțiuni sau există posibilitatea apariției unor stări conflictuale care pot degenera în violențe. O atenție deosebită va fi acordată zonelor unde se organizează evenimente publice de amploare, inclusiv slujbe religioase. Potrivit estimărilor organizatorilor, în intervalul 25-28 mai a.c., vor avea loc peste 700 de manifestări religioase, cultural-sportive la care sunt așteptate aproximativ 350.000 de persoane.

Având în vedere că în aceste zile se vor înregistra creșteri ale valorilor de trafic pe autostrăzi și pe principalele drumuri naționale, mai ales cele spre/dinspre stațiunile turistice de la munte și de la mare, peste 1.400 de polițiști rutieri vor fi la datorie pentru fluidizarea circulației și prevenirea accidentelor grave. Pentru a încuraja o conduită responsabilă la volan, echipajele de Poliție Rutieră vor acționa cu 319 aparate radar.

Traficul de pe A1, A2, DN1, DN2, DN6 și DN7 va fi monitorizat de elicopterele Inspectoratului General de Aviație.

”Centrul Infotrafic al Poliției Române va transmite informări periodice pentru conducătorii auto cu privire la eventuale probleme din trafic, zone aglomerate și rute ocolitoare” - se arată în comunicatul MAI.

În vederea asigurării unor intervenții rapide în situații de urgență, inclusiv cele medicale, în fiecare zi, vor fi la datorie aproximativ 4.500 de pompieri cu 1.370 de mijloace auto, precum și 301 ambulanțe și 422 de autospeciale SMURD. La rândul lor, 200 de jandarmi montani vor intensifica patrularea pe traseele turistice și în locurile frecventate de iubitorii drumețiilor montane pentru a oferi sprijin în caz de nevoie.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, efectivele care realizează controlul persoanelor, documentelor și al mijloacelor auto vor fi suplimentate, iar numărul arterelor de control va fi  adaptat în funcție de sensul pe care se înregistrează aglomerație.

”Recomandăm cetățenilor să consulte aplicația Trafic online de pe site-ul Poliției de Frontieră, care arată timpul mediu de așteptare în fiecare punct de trecere a frontierei, pentru a-și putea reconfigura traseul prin alegerea unui punct de trecere mai puțin aglomerat.
Poliția de Frontieră reamintește că în această perioadă traficul de autovehicule pe sensul de intrare în Bulgaria prin punctul de trecere Giurgiu-Ruse va fi redirecționat prin vechiul terminal de intrare până la finalizarea lucrărilor de amenajare și de infrastructură pentru noul terminal” - se mai arată în comunicatul MAI.

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IGPR InfotraficTrafic restricționat pe DN 7 și DN 7A

25 Apr 2024 110

Confort Urban SRL va primi în gestiune delegată mai multe străzi din Cartierul Tomis Plus din Constanța pentru asfaltare (DOCUMENT)

25 Apr 2024 154

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

25 Apr 2024 220

Activități ale polițiștilor IPJ Constanța în școli, licee și stațiunile Costinești și Vama Veche

24 Apr 2024 398

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 435

Plata pensiilor aferente lunii mai 2024 va fi făcută în avans. Proiectul de Hotărâre ar urma să intre în șeidnța de Guvern de joi

24 Apr 2024 502

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 431

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 372

Motivare CSM Consiliul Superior al Magistraturii respinge cererea de suspendare din magistratură a judecătoarei Popoviciu Ioana Ancuța (MINUTA)

24 Apr 2024 657

Mai multe transporturi agabaritice vor circula pe drumuri din țară! Unul va porni de la Agigea, județul Constanța

24 Apr 2024 406

Licitații publice Pereții exteriori ai unor clădiri din municipiu, acoperiți cu picturi murale. Cui a atribuit Primăria Constanța acest contract? (DOCUMENT)

24 Apr 2024 375

Constanța. Asociaţia Fotbal Club Unirea a intrat în faliment! Vasile Geambazi, nepotul lui Gigi Becali, s-a opus (MINUTĂ)

24 Apr 2024 503

#DobrogeaDigitală Medgidia în anul 1879 - „Negustori şi ţărani veneau aici chiar din țări foarte depărtate de Dobrogea“

24 Apr 2024 736

LIVE VIDEO+TEXT Măsurile dispuse de autorități la nivelul județului Constanța cu ocazia Sărbătorilor Pascale şi a minivacanţei de 1 mai 2024 (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 481

IPJ Constanța Au început înscrierile la Școala de Agenți de Poliție

24 Apr 2024 387