Mii de șoferi au rămas pietoni într-o singură săptămână. Polițiștii au aplicat amenzi de peste 18 milioane de lei

Acțiunile pentru siguranța comunității de săptămâna trecută au avut ca rezultat depistarea a 89 de urmăriți și depistarea în flagrant delict a 800 de persoane. În trafic, pentru neregulile rutiere, peste 3.200 de conducători auto au rămas fără permis.
 
Potrivit Poliției Române, în perioada 23 – 29 iulie a.c., peste 8.900 de poliţişti au acționat, zilnic, în medie, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
 
În cele 7 zile, au fost desfășurate 2.052 de acțiuni, iar polițiștii au intervenit la 23.943 de evenimente, dintre care peste 20.000 au fost sesizate prin 112.
 
În urma activităților, au fost constatate 5.564 de infracţiuni, 900 de persoane fiind surprinse în flagrant delict în timp ce comiteau infracțiuni.
 
De asemenea, au fost depistate 89 de persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 311 măsuri preventive.
 
Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 53.462 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 18.000.000 de lei, iar ca măsuri complementare, au confiscat bunuri în valoare de aproape 1.500.000 de lei.
 

”În trafic, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru creșterea siguranței în trafic, fiind constatate 841 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Au fost reținute 3.264  de permise de conducere și au fost retrase 1.144 de certificate de înmatriculare” - au transmis reprezentanții Poliției Române. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța În nici 24 de ore, accidente cu șoferi băuți sau drogați

16 Apr 2024 449

Aproximativ 1000 de șoferi au rămas fără permis în ultimele 24 de ore

14 Apr 2024 427

Știri Constanța azi Se circulă cu dificultate în zona Portul Constanța, spre Poarta 1 (FOTO)

31 Mar 2024 888

Infracțiuni la regimul rutier, constatate de polițiști, în județul Constanța. Șoferi băuți depistați

31 Mar 2024 420

Conducători auto fără permis de conducere, depistați în trafic în județul Constanța

26 Mar 2024 854

Știri Constanța azi Atenție, șoferi! Blocaj în trafic pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandra Lăpușneanu (GALERIE FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1243

Conducerea periculoasă la Constanța O fetiță de 7 ani, rănită într-un eveniment rutier în Chirnogeni. Unul din șoferii implicați, reținut

07 Mar 2024 882

Modificări importante în Codul Rutier! Proiectul, adoptat tacit de Senat! Amplasarea radarelor, semnalată conducătorilor auto

05 Mar 2024 710

Județul Constanța Șofer de 21 de ani, depistat conducând cu 197 km/h pe DN2A într-o zonă în care limita de viteză este de 100 km/h (GALERIE FOTO)

03 Mar 2024 1681

Trafic restricționat pentru efectuare de lucrări, pe Autostrada A2

26 Feb 2024 549

Județul Constanța Un tractorist și un sofer sancționați de polițiștii rutieri! Ce au stabilit oamenii legii

20 Feb 2024 827

Zeci de șoferi vitezomani depistați de polițiști în municipiul Constanța în urma unor acțiuni

20 Feb 2024 650

Constanța Bărbați condamnați la închisoare, încarcerați la Penitenciarul Poarta Albă

02 Feb 2024 898

Șoferi beți și fără permis, depistați în trafic în județul Constanța

02 Feb 2024 877

Peste 800 de șoferi au rămas fără permis de conducere în ultimele 24 de ore

29 Jan 2024 581