Militarii din Constanţa se alătură Campaniei „Ziua Naţională de Curăţenie”. Acţiunea se desfăşoară la nivel naţional

Ministerul Apărării Naţionale se va alătura Campaniei „Ziua Naţională de Curăţenie” derulată de Asociaţia Viitorul în Zori / „Let’s Do It, Romania!”, care se va desfăşura în data de 15 septembrie, pe întregul teritoriul naţional.
 
Potrivit MApN, peste 2.100 de militari şi personal civil din structurile M.Ap.N. vor participa voluntar la acest proiect de responsabilitate socială, care presupune acţiunea efectivă de strângere a deşeurilor (plastic, sticlă, metal, mobilă, electronice, etc.). Zonele unde vor acţiona  au fost stabilite de către coordonatorii de proiect ai Asociaţiei Viitorul în Zori şi se află pe raza judeţelor: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Brăila, Braşov, Bucureşti, Buzău, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Vaslui, Vrancea.
 

"Potrivit organizatorilor, anul acesta, acţiunea se desfăşoară în context global, în 150 de ţări, sub numele „World Cleanup Day”, o activitate puternică de ecologizare şi de responsabilizare a populaţiei privind deşeurile, la care au fost invitate să participe, ca partenere, toate instituţiile publice din România, alături de cetăţenii voluntari ai comunităţii.
 
Acest concept unic în România, acela de a stabili o zi de curăţenie în toată ţara, care adună cetăţenii din toate categoriile sociale, reprezintă, în primul rând, o acţiune de conştientizare a rolului pe care fiecare dintre noi îl avem în societate, un mod de a ne asigura că suntem parte a unei lumi care îşi doreşte să facă o diferenţă prin puterea propriului exemplu. Experienţa implicării directe are negreşit rezultate miraculoase şi suntem convinşi de faptul că viitorul nostru poate arăta mai bine printr-o implicare activă în astfel de proiecte" - au transmis reprezentanţii MApN.

Sursa foto cu rol ilustrativ: ZIUA de Constanţa

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MApNExercițiu de instruire cu termen scurt de notificare, în județul Tulcea

19 Apr 2024 207

Exercițiu militar de instruire cu termen scurt de notificare, în raioane din județul Tulcea

18 Apr 2024 399

Ziua Porților Deschise la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale din Constanța

18 Apr 2024 400

Județul Constanța Încă o dronă a fost observată în zona Bazei Aeriene 57 „Mihail Kogălniceanu”!

18 Apr 2024 848

Ziua Porților Deschise la Academia Navală „Mircea Cel Bătrân”

18 Apr 2024 399

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

17 Apr 2024 226

ISU Iași124 de evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 24 de ore

17 Apr 2024 260

#citeșteDobrogea Istoricul Ion Moiceanu, dascălul care a insuflat elevilor militari spiritul naționalist și iubirea de ȚARĂ (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1521

ISU BihorDouă incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

15 Apr 2024 277

ISU SuceavaIncendii de vegetație

15 Apr 2024 249

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 440

ISU IașiInspectoratul pentru Situații de Urgență ”Mihail Sturdza” al Județului Iași au gestionat 320 de evenimente

12 Apr 2024 240

ISU HarghitaIntervențiile pompierilor din ultimele 24 de ore

11 Apr 2024 256

ISU Iași111 evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 24 de ore

09 Apr 2024 267

ISU Iași224 de evenimente gestionate de către pompierii ieșeni în perioada 05 – 07.04.2024

08 Apr 2024 261