Militarul decedat în accidentul din apropierea unităţii militare de la Boboc, judeţul Buzău, condus pe ultimul drum

Astăzi, elevul caporal Comăneci V. Robert George, decedat într-un teribil accident rutier, a fost condus pe ultimul drum.

Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ”Traian Vuia” a organizat, cu acceptul familiei, funeraliile militare conform precizărilor Regulamentului onorurilor și ceremoniilor militare şi a sprijinit familia în aceste împrejurări tragice.

„Va rămâne mereu în inimile noastre, în sufletul familiei și al colegilor! Dumnezeu să îl odihnească în pace și în lumină!“ - se arată în mesajul transmis pe Facebook de Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ”Traian Vuia”. 


Reamintim că, un militar a murit, iar alţi trei militari au fost grav răniţi, după ce maşina în care se aflau a intrat, într-un copac din apropierea unităţii militare de la Boboc, judeţul Buzău, 

Şoferul maşinii, în vârstă de 32 de ani, era elev al Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia" de la Boboc, a murit la Spitalul Judeţean Buzău, unde, cu toate eforturile depuse de cadrele medicale, nu a mai putut fi salvat.
 
 Accidentul este anchetat de către o echipă condusă de către procurori militari întrucăt incidentul s-a produs pe raza unitații de aviație.
 
Sursa foto: Facebook/Școala Militară de Maiștri Militari și Subofițeri a Forțelor Aeriene ”Traian Vuia” 

Citeşte şi: 

Tragedia nopţii. Aviaţia militară îndoliată din nou. Accident grav la Buzău. Un elev al Şcolii militare a murit, alţi trei răniţi
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța scoate la concurs un post vacant. Iată ce trebuie să faci

15 Apr 2024 528

​Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța angajează paznic. Detalii

15 Apr 2024 377

PF Daniel a transmis un mesaj Patriarhului Ierusalimului, în urma atacului cu drone

14 Apr 2024 421

Mesajul Israelului la atac „Vom răspunde Iranului prin acţiune, nu prin cuvinte"

14 Apr 2024 402

Un fost ministru de Interne în Guvernul Petre Roman s-a stins din viață. „Moartea sa reprezintă o pierdere majoră pentru România“

14 Apr 2024 1070

Cumpărări directe Digital Tehno Plus SRL a semnat cu CJC Constanța. Firma va repara stemele de detectare incendiu, instalate în Centrul Militar Zonal și Pavilionul Expozițional (DOCUMENT)

14 Apr 2024 396

Cumpărări directe Constanța Unitatea Militară 02132, din Constanța, cumpără de la SC Drapelul Personalizat SRL aproape 800 de drapele

13 Apr 2024 439

Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța Elev Ciprian George Vasilescu - Locul III la Șah Individual Masculin

13 Apr 2024 440

Centrul Militar Zonal Constanța Înscrierile pentru instituțiile de învățământ superior militar sunt în toi

13 Apr 2024 409

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 402

Fostul paramedic acuzat că ar fi atins și masat sânii unei femei, într-o ambulanţă SMURD, nemulțumit de pedeapsă!

12 Apr 2024 519

Lumea marinarilor Inginerul providențial al Marinei Române. Arsenalul Marinei, Ingineria navală, pionieri

12 Apr 2024 525

Locuri de muncă Constanța Unitatea Militară 02311 Constanța angajează. Detalii

12 Apr 2024 707

Mai multe femei din Constanța, păcălite de un fals militar american! Condamnare definitivă

10 Apr 2024 826

Un elicopter militar a survolat plaja în stațiunea Mamaia, în zona hotelului Parc (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 805