Ministerul Energiei va numi noi Consilii de supraveghere la Complexul Oltenia, Oil Terminal și SAPE

Ministerul Energiei va numi în această săptămâna noi Consilii de supraveghere la Complexul Oltenia, Oil Terminal și Societatea de Administrare a Participațiilor din Energie (SAPE), a declarat, ieri, ministrul de resort, Victor Grigorescu, anunță Agerpres.

„Listele sunt finalizate. Este o chestiune de procedură. Săptămâna aceasta vom numi consiliile de supraveghere la SAPE, Oil Terminal și Complexul Oltenia", a spus Grigorescu, la finalul unei dezbateri pe teme energetice organizată de Comisia de industrii și servicii din Camera Deputaților. Au fost liste bune, mi-aș fi dorit să fie mai numeroase. Este o dorință a unor de a-și suma un proces greu, pentru că, la Oltenia, ca să fii pe listă înseamnă că trebuie să-ți asumi un proces extrem de complicat, într-o societate aflată într-o situație dificilă", a susținut Grigorescu, citat de Agerpres.

El a adăugat că există liste și pentru membrii directoratului în cazul complexului Oltenia, iar noul Consiliu de supraveghere, odată ce va fi numit, va putea selecta componența directoratului.

În ceea ce privește conducerea Hidroelectrica, ministrul a precizat că a fost selectată firma de recrutare și, imediat după semnarea contractului cu aceasta, va fi demarat procesul de depunere a candidaturilor.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Guvernul a adoptat ordonanța prin care se elimină taxa pe soare pentru prosumatori

28 Mar 2024 360

Acţionarii Rompetrol Rafinare SA, convocați în Adunare Generală Ordinară! Pe ordinea de zi sunt zece subiecte

26 Mar 2024 579

Modificarea OUG ce prevede plafonarea prețurilor la energie, în dezbatere publică. Ce propune Ministerul Energiei

15 Mar 2024 482

OIL Terminal SA desființează mai multe imobile de pe strada Caraiman din Constanța

07 Mar 2024 683

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 641

OIL Terminal SA Constanța va moderniza un rezervor și instalația de încărcare păcură în cisterne

01 Mar 2024 471

Compania Rețele Electrice Dobrogea atrage noi finanțări europene, de 140 milioane lei, pentru investiții în rețele

14 Feb 2024 601

Oil Terminal SA Constanța caută firmă pentru demolarea rezervoarelor din parc Medeea

13 Feb 2024 694

Curtea de Apel Constanța Rompetrol Rafinare câștigă, pe fond, procesul cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

06 Feb 2024 479

Ministerul Energiei anunță că a găsit soluții la lipsa apei calde și căldurii în casele românilor

01 Feb 2024 751

Mandat limitat Alexandru Stavarache, numit director economic interimar al Rompetrol Rafinare SA!

01 Feb 2024 875

Ministerul Energiei și Transgaz au semnat contracte de 93 milioane euro. Conducta de transport gaze naturale Marea Neagră – Podișor este unul dintre ele

23 Jan 2024 529

În prim-plan, investițiile în centralele eoliene offshore și în hidrogen România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru proiecte energetice regionale

19 Jan 2024 470

Statul Român prin Ministerul Energiei a aprobat mutarea sediului social al societăţii Electrocentrale Constanța SA!

19 Jan 2024 538

Ministerul Energiei, precizări despre noi oportunități de finanțare pentru producerea de energie electrică din fonduri nerambursabile

18 Jan 2024 579