Ministerul Finanțelor Publice distribuie băncilor plafoanele pentru „Prima Casă“

Plafonul suplimentar alocat programului „Prima Casă“, în sumă de 500 de milioane de lei, va fi distribuit, începând de astăzi, băncilor comerciale, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanțelor Publice.
 
„Ministerul Finanțelor Publice a aprobat alocarea pe bănci a celor 500 de milioane de lei, suma totală cu care a fost suplimentat plafonul de garanții pentru programul 'Prima Casă'. Finanțatorii care au primit plafoane sunt: Banca Românească, Banca Transilvania, Bancpost, Bank Leumi, BCR, BRD, CEC Bank, Credit Agricole, Garanti Bank, ING Bank, Marfin Bank, OTP Bank, Piraeus Bank, Raiffeisen Bank și UniCredit“, se precizează în comunicat.
 
Pe lista Ministerului nu mai apar băncile Alpha Bank și Intesa Sanpaolo Bank, partenere până acum în program.
 
„Hotărârea privind suplimentarea cu 500 de milioane de lei a plafonului total de garanții care pot fi emise anul acesta în cadrul Programului 'Prima Casă' a fost adoptată de Guvern în ședința din 28 septembrie. Fondurile suplimentare vor fi utilizate pentru acoperirea cu prioritate a solicitărilor de acordare a unei finanțări garantate în cadrul Programului, aflate în diverse stadii de aprobare și pre-aprobare la finanțatori“, se mai arată în comunicat.
 
Plafonul de garanții pentru anul 2016 al Programului a mai fost suplimentat cu 500 de milioane de lei, în luna mai. Astfel, după cele două suplimentări, plafonul de garantare al acestui program guvernamental va fi, în acest an, de 2,69 miliarde de lei.
 
În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui august 2016, au fost acordate 197.608 garanții în valoare totală de 16,88 de miliarde de lei. În acest moment, rata de neplata de către beneficiarii programului „Prima Casă“ este de 0,3%.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru miercuri, 21 februarie 2024. Ziua predispune la izolare pentru unii nativi

21 Feb 2024 855

Atenție șoferi! Pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Casa de Cultură Constanța se montează stâlpișori pentru delimitarea benzii pentru autobuze (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Feb 2024 7033

Kira Hagi, fiica lui Gheorghe Hagi, în distribuția spectacolului „Sistemul Perfect”, jucat în premieră la Constanța

29 Jan 2024 3871

S-a lăsat cu lacrimi Valentin Vrabie, prima conferință de presă, la Medgidia, după condamnarea definitivă (LIVE TEXT+VIDEO)

12 Oct 2023 2022

Judecător din Constanța, programat la interviu pentru avansare la Curtea Supremă

13 Sep 2023 990

Simona Halep, suspendată patru ani pentru dopaj! Prima reacție a sportivei de la Constanța

12 Sep 2023 1475

LIVE TEXT. Meci la Ovidiu Farul Constanța, victorie cu Sheriff Tiraspol, în prima manșă a turului întâi preliminar al Ligii Campionilor (GALERIE FOTO + VIDEO)

12 Jul 2023 1829

Cămin al groazei, în casa familiei lui Ilan Laufer. Azilul funcționa fără autorizație!

12 Jul 2023 5258

Ziua Justiției. Ce mesaj a transmis cu acest prilej procurorul general al PÎCCJ

02 Jul 2023 785

Polițist din Mangalia pierde procesul cu inspectorii de integritate (MINUTA)

26 Jun 2023 1308

Declarația de avere a lui Vergil Chițac. Cât de bogat este primarul Constanței? (DOCUMENT)

15 Jun 2023 2635

Prima Conectare Programul prin care familiile cu venituri reduse se pot branșa la rețelele de apă și canalizare

04 Jun 2023 930

Curtea Supremă, amânare de pronunțare într-un dosar al Elenei Udrea

11 May 2023 1569

LIVE TEXT. Superliga 7-2 cu Rapid București! Farul Constanța sprintează spre titlu în stil de mare campioană! (GALERIE FOTO + VIDEO)

06 May 2023 3891

Farul Constanța - Rapid Hagi - „Victoria e foarte importantă pentru visul nostru de a ieși campioni“ (VIDEO)

05 May 2023 3202