UPDATE Ministerul Sănătății sesizează Parchetul pentru posibile fapte penale la Institutul „Ana Aslan“

Ministerul Sănătății a decis sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru posibile fapte de natură penală la Institutul Național de Gerontologie și Geriatrie "Ana Aslan", în urma unui control efectuat de Corpul de control al ministrului Sănătății, transmite Agerpres.
 
De asemenea, Corpul de control a recomandat revocarea din funcție a directorului medical al institutului.

UPDATE
"În privința achiziției de reactivi pentru laborator, există suspiciunea de fraudare a procedurilor de achiziție publică. Corpul de control a identificat posibilitatea ca unele caiete de sarcini să fi fost întocmite astfel încât la procedura de achiziție să participe o singură firmă. Raportul consideră că astfel s-a limitat accesul altor competitori. Acordul cadru impunea folosirea unui singur furnizor, deși legea permite derularea de achiziții pe loturi, care ar fi avut efect reducerea semnificativă a costurilor. Astfel, în 2014, reactivii au fost achiziționați de la un singur furnizor, la o valoare de 7.685.512 lei. Când achiziția a fost realizată pe loturi (în anul 2016), valoarea de achiziție a reactivilor a fost de aproape patru ori mai mică, de doar 1.976.458 lei. Raportul recomandă verificarea pe mai mulți ani a acestor practici", se arată în comunicatul de presă emis de Ministerul Sănătăţii (MS), astăzi.
 
În raportul Corpului de control se menționează că în laboratorul de analize medicale al institutului, în perioada mai 2014 — august 2016, au fost efectuate analize pentru diverse persoane neasigurate, posibil rude ale salariaților, în valoare estimată totală de 102.742 lei.
 
O altă situație descoperită este cea a unor sporuri "plătite ilegal", mai arată MS.
 
"De exemplu, postul de șef laborator analize medicale este ocupat din luna iulie 2009 cu delegație de șase luni (reînnoită periodic) de un medic primar în anatomie patologică. Deși nu mai lucrează în serviciul anatomie patologică, persoanei respective i-a fost păstrat sporul de 50% din salariul de bază în loc să fie schimbat în cel de 15%, conform prevederilor legale. Mai mult, numirea aceasta a fost făcută ilegal pentru că specialitatea de anatomie patologică nu este compatibilă, conform legii, cu funcția de șef de laborator analize medicale. Raportul impune realizarea unui control intern și recuperarea sumelor din 2009 până la momentul controlului", se mai menționează raportul.
 
Echipa de control a constatat probleme și în privința medicamentelor, adaugă MS.
 
"(..) Au fost constatate neconcordanțe între cantitățile scoase din farmacie sau policlinică și foile de observație ale pacienților. Există suspiciunea că aceste medicamente nu au fost prescrise pacienților, dar decontate. Deși cantitățile nu sunt mari, situația nu este acceptabilă", susține sursa citată.

 
Conform raportului, s-a constatat că au fost prescrise medicamente Gerovital în ambulatoriul de specialitate al spitalului, deși acest lucru nu este permis.
 

"În ambulatoriu există aparatură pentru cazuri de urgență, dar Gerovitalul nu face parte din medicația de urgență. În ambulatoriu se efectuează doar consultații sau analize de laborator. O explicație venită din partea spitalului este faptul că ar fi în derulare un proiect de cercetare început în anii '60. Însă nu au fost furnizate echipei de control documente privind derularea unor studii clinice la spital și nici aprobarea pentru derularea proiectului de cercetare mai sus amintit", afirmă MS.
 
Există și discrepanțe, se precizează în raportul Corpului de control, la cantitățile de medicamente raportate în bonurile de consum și foile de observație ale pacienților.
 
"Dintr-o cantitate de 20.000 de fiole de Gerovital achiziționate de spital, 1.430 nu se regăsesc în foile de observație. Având în vedere neregulile constatate, Corpul de control a solicitat managerului ca în prima ședința de Comitet Director să analizeze activitatea desfășurată la institut de către doamna farmacist șef", potrivit comunicatului de presă.
 
Corpul de control al ministrului Sănătății a mai constatat că au fost încheiate contracte fără respectarea legii pentru închirierea de spații către mai multe societăți comerciale.
 
"Astfel, au fost semnate cinci contracte cu mai multe firme, chiar dacă Legea 95/2006 prevede că un spațiu poate fi închiriat de spitale numai către alți furnizori de servicii medicale. De asemenea, nu există acordul Ministerului Sănătății pentru închirierea acestor spații conform prevederilor HG nr. 517 din 1991. Raportul Corpului de Control impune rezilierea contractelor, în condițiile legii", se afirmă în comunicat.
 
Corpul de control a verificat și achiziția de servicii de curățenie și a constatat că un contract atribuit prin licitație publică deschisă în 2012 către o firmă a fost realizat în baza caietului de sarcini în care este prevăzută o suprafață totală pentru curățenie, igienizare, dezinfectare etc de 95.700 de metri pătrați.
 
"Cu toate acestea, anexele caietului de sarcini indică o suprafață de 119.165 metri pătrați", se evidențiază în document, fiind recomandată înaintarea situației către instituții competente pentru a analiza care sunt suprafețele pentru care nu s-a prestat în fapt niciun serviciu de curățenie, dar pentru care s-au facturat servicii cu prejudicierea bugetului spitalului.
 
Alte neconcordanțe au fost constatate de Corpul de control la facturarea serviciilor prestate peste valoarea contractată de spital cu casa de asigurări.
 
"Concret, în situațiile financiare pe anul 2014, conducerea spitalului nu a înregistrat în bugetul de venituri și cheltuieli servicii prestate peste plafonul contractat cu Casa de Asigurări a Municipiului București, în valoare de 72.000 de lei. Totuși, conducerea spitalului a încercat să recupereze aceste servicii de la Casă facturând însă o sumă mai mare, de peste 74.000 de lei, CASMB a refuzat să achite contravaloarea. Raportul impune includerea acestor servicii în buget și facturarea lor corespunzătoare către CASMB în vederea recuperării fondurilor", susține aceeași sursă.
 
MS precizează că ieri ministrul Sănătății a reconfirmat-o în funcția de manager pe dr. Silvi Ifrim, ale cărei sesizări au dus la desfășurarea acțiunilor de control.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rafila, anunț de ultim moment despre o strategie care să limiteze trimiterea pacienţilor de la stat la privat

18 Apr 2024 337

Ministerul Sănătății Concluziile controlului ministrului Rafila la Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon București

17 Apr 2024 516

Bilanțul persoanelor infectate cu COVID – 19. Informațiile ministerului Sănătății

09 Apr 2024 499

1.914 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, la nivel național

06 Feb 2024 553

500 de milioane de lei aprobate pentru digitalizarea sistemului medical din România

06 Feb 2024 543

Intensitate a activității gripale. Avertizarea Ministerului Sănătății

01 Feb 2024 769

Guvern Reuniune de lucru pe teme din domeniul sănătății și asistenței sociale

23 Jan 2024 722

Ce se întâmplă cu eliberarea antibioticelor? Informații noi de la Ministerul Sănătății!

22 Jan 2024 964

Ministerul Sănătății Pacienții diagnosticați cu COVID-19 nu vor mai fi monitorizați după externare sau după încetarea perioadei de izolare

17 Jan 2024 822

Ministerul Sănătății Peste 2.000 cazuri noi înregistrate de persoane infectate cu COVID

16 Jan 2024 639

Termenele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare, reduse de la 100 la 35 de zile. Anunțul lui Rafila (DOCUMENT)

15 Jan 2024 936

Anunț important al Ministerului Sănătății! Vizate, vaccinurile

12 Jan 2024 649

Peste 7600 de posturi vacante în domeniul sănătații și asistenței sociale

11 Jan 2024 722

Raport covid pentru săptămâna 01 - 07 ianuarie 2024. Nici o persoană internată la Constanța (DOCUMENT)

09 Jan 2024 924

Șase palestinieni au fost uciși în urma unui atac aerian israelian, în Cisiordania

07 Jan 2024 568