Ministerul Sănătăţii Vom aduce pe piaţă produse farmaceutice ieftine, din alte ţări

Ministerul Sănătăţii va colabora cu 11 ministere de acelaşi tip din alte ţări pentru a creşte accesul la produsele farmaceutice, care nu se produc la noi în ţară, şi pentru a obţine, totodată, preţuri mai mici pentru medicamente.


Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu şi reprezentanţi ai ministerelor Sănătăţii din alte nouă state din Europa Centrală şi de Est au avut vineri o întâlnire, în Capitală, în cadrul căreia s-a discutat despre importanţa colaborării pe tema accesului la medicamente şi despre dispariţia de pe piaţa farmaceutică a mai multor produse.

"Ceea ce încercăm prin această iniţiativă este în mod clar să avem o poziţie de negociere mai fermă pentru produsele farmaceutice. (...) Nu vorbim numai de state membre ale Uniunii Europene. Suntem ţări cu profiluri economice asemănătoare, ţări care au aproximativ aceeaşi problemă. Mă refer la preţul prohibitiv al unora dintre medicamentele noi şi la dispariţia de pe piaţă a unor medicamente", a declarat Vlad Voiculescu.

Ministrul Sănătăţii a mai spus că, în perioada următoare, grupurile de lucru din 12 state europene vor lucra la un acord pentru a putea cumpăra împreună mai multe medicamente, obţinând astfel un preţ mai mic.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, despre dosarul vaccinurilor anti-covid 19 - „Din câte ştiu eu, nu există niciun progres în dosar“

21 Jan 2024 769

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă, la DNA în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 753

Oficial de la DNA Fostul ministru al Sănătății, Vlad Voiculescu, urmărit penal în dosarul vaccinurilor anti-Covid 19

08 Dec 2023 663

Cererile de urmărire penală a lui Vlad Voiculescu şi Ioanei Mihăilă, transmise de președintele Iohannis ministrului Justiției

27 Nov 2023 673

SURSE DNA vrea ridicarea imunității pentru fostul premier Florin Cîțu, în dosarul vaccinurilor

23 Nov 2023 963

George Simion, liderul AUR, sare în apărarea Elenei Lasconi, după ce USR i-a retras sprijinul la europarlamentare. Ce a declarat acesta

05 Nov 2023 1233

USR și-a desemnat candidații pentru alegerile europarlamentare. Printre ei este și un membru al organizației de la Constanța!

16 Oct 2023 1224

Începe campania electorală internă Cine deschide lista de candidați pentru alegerile europarlamentare de anul viitor a USR ?

15 Sep 2023 949

Gala Laureaților Federației Române de Lupte 2022. Printre performeri sunt și constănțeni (GALERIE FOTO)

19 Dec 2022 1666

Proces de interes național! Judecătorii din Constanța explică de ce elevii trebuie să poarte măștile de protecție la școală! (document)

03 Nov 2021 3026

Scrisoare către guvernanți Cu câți bani trebuie să se descurce firmele de catering pentru a asigura hrana unui pacient internat în spital

30 Oct 2021 4789

Elevii rămân cu masca la școală! Decizia, luată la Constanța. Ce se întâmplă mai departe (documente)

30 Sep 2021 2844

Ministrul Educației și fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu, pârâți în proces, la Constanța. Decizia Curții de Apel

25 Sep 2021 2015

Vlad Voiculescu, fostul ministru al Sănătății, citat pe 10 iunie, la Constanța

26 Apr 2021 1802

Bolnavii de cancer din România au rămas fără citostatice. Care este situația la Constanța

22 Apr 2021 1892