Ministerul Transporturilor a aprobat hărțile de zogomot și planurile de acțiune în porturile Constanța și Tomis



În urmă cu puțin timp a fost făcut public Ordinul ministrului Transporturilor numărul 676, din 9 august anul acesta, pentru aprobarea hărților strategice de zgomot și a planurilor de acțiune aferente acestora în porturile Constanța și Tomis, ambele aparținând de Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța.
 
În acest sens CN APMC va asigura implementarea planurilor de acțiune pentru prevenirea și reducerea zgomotului ambiant în cele două porturi și va prezenta un raport cu privire la măsurile întreprinse în acest scop.
Actul normativ este semnat de ministrul de resort Petru Sorin Bușe.
Portul Constanța este situat pe coasta vestică a Mării Negre, și acoperă o suprafață totală de 3.926 ha, din care 1.313 ha uscat și 2.613 ha apă.
Are o capacitate de operare anuală de aproximativ 120 milioane tone, fiind deservit de 156 de dane, din care 140 sunt operaționale. Lungimea totală a cheurilor este de 29,83 km, iar adâncimile variază între 7 și 19 metri.

Ce sunt hărțile de zgomot
Harta de zgomot este o reprezentare grafică a distribuirii nivelului sunetului într-o regiune anume, pentru o perioadă de timp bine definită, potrivit wikipedia.
În domeniul protecției mediului administrarea zgomotului ambiental joacă un rol din ce în ce mai important: de la evaluarea și măsurarea nivelurilor și rezolvarea plângerilor la cartografierea acustică, de la zonarea acustică la limitarea valorilor de emisie. Realizarea hărților de zgomot este una din metodele moderne de evaluare a poluării acustice urbane.
O hartă de zgomot este harta unei aglomerări urbane sau a unei zone geografice colorată în conformitate cu nivelul de zgomot.
Hărțile de zgomot au ca scop evidențierea zonelor locuite unde nivelul de zgomot se ridică peste anumite limite impuse de legislație și astfel folosește la elaborarea de planuri de acțiune de protecție a locuitorilor împotriva expunerii și reducere a nivelurilor de zgomot.
Sursa foto: ZIUA de Constanta
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Consultare publică în vederea finalizării hărților de zgomot generat de traficul rutier pe DN3 și D2A, coridoare care traversează județul Constanța

22 Jan 2021 1436

Două ordine privind hărţile strategice de zgomot din Portul Constanţa, publicate în Monitorul Oficial

20 Sep 2019 1544

Hărţile disponibile de la Constanţa Ministerul Transporturilor doreşte actualizarea hărţilor de zgomot pentru CFR

26 Aug 2019 1165

Harta de zgomot a municipiului Constanţa Străzi şi bulevarde unde nivelul de zgomot depăşeşte limita admisă atât ziua, cât şi noaptea. Care sunt acestea? (document)

26 Jul 2018 7470

Hărţi de zgomot reactualizate pentru municipiul Constanţa, cartierul Palazu Mare şi staţiunea Mamaia. Licitaţia a fost adjudecată chiar de firma care ne arăta cu degetul în 2011!

08 May 2018 2747

Cine va elabora hărţile strategice de zgomot pentru Portul Constanţa?

29 Nov 2017 1479

Hărţi de zgomot reactualizate pentru municipiul Constanţa, cartierul Palazu Mare şi staţiunea Mamaia. Când vor fi gata? (galerie foto)

23 Aug 2017 3468

Constanța. Lista obiectivelor pentru care este necesară întocmirea hărților strategice de zgomot. Cine le face și până când

02 Jan 2017 4164

Institutul de Cercetări în Transporturi va realiza hărțile strategice de zgomot pentru CN APMC (document)

29 Jan 2015 1848