Ministerul Turismului a finalizat finanțarea dezvoltării domeniului schiabil de la Voineasa

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a inspectat stadiul proiectului privind dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea Voineasa, prilej cu care a anunțat și plata ultimei tranșe necesare finalizării acestuia.

„Din acest moment, ministerul s-a achitat de orice obligație financiară, este rândul autorităților locale să finalizeze construcțiile în așa fel încât Voineasa să devină ceea ce am sperat cu toții, un domeniu schiabil de care să se bucure turiștii, în condiții de siguranță și confort! Am deblocat un proiect început în urmă cu 10 ani, este o investiție mult prea importantă pentru a o lăsa în același stadiu în care am găsit-o, pierdută printre responsabilități aruncate de la unii la alții. Important este că din sezonul viitor turiștii vor avea la dispoziție o pârtie modernă, cu tot confortul de rigoare, de la parcare, la tot felul de activități de agrement”, a declarat ministrul Bogdan Trif, la Voineasa.


Ministerul Turismului a inițiat procedurile pentru plata ultimei tranșe necesare proiectului, în valoare de 1,075 milioane de lei. Pentru proiectul privind dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea Voineasa, ministerul a plătit în total 106 milioane de lei.

În același timp, ministrul Turismului, Bogdan Trif, a avut o întâlnire și cu autoritățile locale din județul Vâlcea pe tema investițiilor în infrastructura turistică. Județul Vâlcea are mai multe proiecte incluse în Masterplanul Investițiilor în turism care vizează, printre altele, dezvoltarea facilităților balneare din orașul Băile Olănești, construcția unui parc de agrement în zona captării izvoarelor din Călimănești, amenajarea unui camping în Horezu și un parc de aventură în stațiunea Voineasa. Cu această ocazie, ministrul turismului, Bogdan Trif, a cerut autorităților locale să facă demersurile necesare pentru depunerea documentației necesare obținerii fondurilor de la minister, în condițiile în care a simplificat, în cursul anului trecut, condițiile de accesare a finanțărilor, prin reducerea documentației necesare doar la nivel de studiu de fezabilitate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE TEXT+VIDEO OMD Mamaia Constanța, Ministerul Economiei și Turismului și alte instituții din domeniu anunță debutul Sezonului Litoral - Delta Dunării 2024 (Galerie FOTO)

19 Apr 2024 646

Rețetă autentică Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului promovează salata cu icre de știucă de la Tulcea

16 Apr 2024 365

Patru agenții de turism din județul Constanța au rămas fără licență de funcționare. Iată care sunt acestea (DOCUMENT)

10 Apr 2024 6039

Soluție judiciară în dosarul de restituire cauţiune Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa contra Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului

13 Mar 2024 681

Descoperă autenticitatea Scrumbia de Dunăre afumată, produs cu denumire de origine protejată

13 Mar 2024 583

România, promovată ca destinație turistică la BBC

09 Feb 2024 625

Curtea de Apel Constanța Rompetrol Rafinare câștigă, pe fond, procesul cu Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili

06 Feb 2024 531

Proiectul Strategiei Industriale a României, pentru perioada 2023 – 2027, în dezbatere publică

29 Dec 2023 545

Ministerul Economiei Forma consolidată a Ghidului pentru schema de ajutor de stat Constructplus a fost publicată!

29 Dec 2023 575

OFICIAL OMD Municipiul Tulcea a obținut avizul legal de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului

29 Dec 2023 686

OMD Mamaia Constanța vrea să implementeze excursii de o zi cu plecare din Constanța și din stațiunea Mamaia

14 Dec 2023 855

MEAT Din luna ianuarie 2024, solicitările de autorizare în domeniul turismului vor putea fi depuse online, prin intermediul noului sistem informatic

08 Dec 2023 1045

Primele concluzii ale OMD Mamaia Constanta, după WTM Londra (FOTO)

14 Nov 2023 847

Plângere contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța. Implicată Tabăra Năvodari SA

20 Oct 2023 839

Procesul dintre Cristal Melissa SRL și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, pe rolul Curții de Apel Constanța

14 Oct 2023 709