Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, la Reuniunea Diplomației slovace



Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleșcanu, a participat marţi, în calitate de invitat de onoare, la deschiderea Reuniunii Diplomației slovace.

În discursul său, șeful diplomației române a abordat situația actuală din cadrul Uniunii Europene, cu accent pe viitorul Europei și rolul UE în plan global, plecând de la multitudinea de interese și poziții comune ale României și Slovaciei. În context, a fost evidențiată necesitatea unui răspuns coordonat faţă de provocările actuale de pe agenda Uniunii Europene. Ministrul Teodor Meleșcanu a subliniat importanța eficientizării activității instituțiilor europene și a decidenților europeni, care să răspundă, în primul rând, priorităților cetățenilor europeni și să se reconecteze mai bine cu așteptările acestora. Ministrul afacerilor externe s-a referit și la rolul special al UE în consolidarea și adaptarea multilateralismului, cu accent pe o colaborare mai strânsă UE-ONU și pe importanța relației transatlantice, potrivit unui comunicat de presă remis de MAE.

Totodată, în marja participării la Reuniunea Diplomației slovace, ministrul afacerilor externe al României a fost primit de Prim-ministrul Republicii Slovace, Peter Pellegrini, și a avut consultări cu omologul slovac, Miroslav Lajčák. Convorbirea cu Prim Ministrul Republicii Slovace a reliefat nivelul foarte bun al relației bilaterale și dorința de aprofundare a cooperării dintre cele două state. Partea slovacă a reiterat aprecierea față de eroismul soldaților români care au luptat pentru eliberarea teritoriului Slovaciei în timpul celui de-al doilea Război Mondial.

Consultările cu omologul slovac, Miroslav Lajčák, au reliefat convergenţa poziţiilor celor două ţări pe teme de interes european, regional şi internaţional, pe fondul unei relații bilaterale foarte strânse și dinamice. A fost evocat potențialul cooperării în perspectiva deținerii în perioada următoare a Președinției Consiliului UE de către România și a Președinției în Exercițiu a OSCE de către Slovacia. Teodor Meleșcanu a salutat rolul deosebit al lui Miroslav Lajčák în calitate de Președinte al celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale ONU, fiind reliefată importanța multilateralismului în actualul context internațional, precizează MAE.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

MAEParticiparea secretarului de stat Andrei Novac la inaugurarea expoziției „What Work Is / Ce este munca”, în cadrul Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia

19 Apr 2024 224

MAEDin Agenda de lucru a MAE 19 aprilie 2024, vă semnalăm

19 Apr 2024 216

MAE Unul din grupurile de români blocate în aeroportul din Dubai, a revenit în România

18 Apr 2024 369

MAEUnul dintre cele două grupuri de cetățeni români, care și-au semnalat inițial prezența în Aeroportul Internațional Dubai

18 Apr 2024 229

MAEDin Agenda de lucru a MAE 18 aprilie 2024, vă semnalăm

18 Apr 2024 277

Din cauza fenomenelor meteo extreme, cetățeni români au rămas blocați în Aeroportul Internațional Dubai. Precizări MAE

17 Apr 2024 541

MAEDin Agenda de lucru a MAE 17 aprilie 2024, vă semnalăm

17 Apr 2024 256

MAEÎntrevederea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca cu James O’Brien, asistentul secretarului de stat al SUA

17 Apr 2024 268

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la reuniunea extraordinară a miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE

17 Apr 2024 252

MAERepublica Elenă – grevă în sectorul transportului public

17 Apr 2024 218

MAEParticiparea secretarului de stat pentru afaceri strategice Ana Tinca la a doua ediție a Conferinței privind securitatea Mării Negre de sub egida Platformei Crimeea

17 Apr 2024 242

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 496

MAEMinisterul Afacerilor Externe transmite sincere condoleanțe familiei ambasadorului Gheorghe Tinca

15 Apr 2024 274

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe, Luminița Odobescu, la deschiderea Summit-ului Liderilor Congresului Mondial al Ucrainenilor

15 Apr 2024 284

MAEComunicat de presă Participarea secretarului de stat Traian Hristea la aniversarea a 10 ani a Oficiului Consiliului Europei în domeniul criminalității informatice

15 Apr 2024 255