Ministrul apărării naționale în vizită de informare în garnizoanele Constanța și Mangalia

Ministrul apărării naționale, Gabriel Leș, a efectuat ‪marți, 16 aprilie, o vizită de informare în unități ale Statului Major al Forțelor Navale din garnizoanele Constanța și Mangalia.

Potrivit MApN, seria de întâlniri a fost deschisă la comandamentul Brigăzii 243 Radioelectronică și Observare din Constanța, unde ministrul a fost informat despre misiunile şi obiectivele unității și i-au fost prezentate principalele echipamente şi elemente de infrastructură specializată din dotarea brigăzii și unităților subordonate.

Ulterior, ministrul apărării naționale s-a întâlnit cu elevii, studenții și cadrele didactice de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, Școala Militară de Maiștri a Forțelor Navale „Amiral Ioan Murgescu” și Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza”, unde a vizitat sălile de curs, laboratoarele, simulatoarele și spațiile de cazare.

Agenda ministrului Leș a inclus și o vizită în Portul militar Constanța, unde a vizitat Fregata „Regina Maria”, Dragorul maritim 25 și Nava-școală „Mircea”.

„Într-o societate din ce în ce mai divizată cum este, din păcate, cea în care trăim în prezent, mă bucur că am putut să văd aici, la malul mării, echipaje unite, formate din oameni valoroși și profesioniști care își iubesc cu adevărat Țara”, le-a spus ministrul Gabriel Leș marinarilor militari.

Ministrul a urat „Bun cart înainte!” echipajului Navei-școală „Mircea”, care se pregătește să plece într-un marș istoric, pe ruta Constanța-Hamburg, efectuat cu prilejul împlinirii a 80 de ani de când aceasta a intrat în serviciul Marinei Militare Române, Hamburg fiind portul în care a fost construită această navă-simbol.

De asemenea, ministrul apărării naționale a vizitat și Centrul 39 Scafandri, unde i-au fost prezentate misiunile actuale ale unității și planurile de modernizare a infrastructurii de pregătire și antrenament ale acestui centru unicat în România.

Ministrul Leș s-a întâlnit, în continuare, în Portul Mangalia, cu militari din cadrul Divizionului 150 Nave Purtătoare de Rachete și Divizionului 50 corvete, cu care a discutat despre evoluțiile din zona de responsabilitate a Forțele Navale Române și despre necesitatea continuării programelor de înzestrare.

„Suntem în cel de-al treilea an consecutiv în care alocăm Apărării două procente din PIB, de aceea asigur personalul Forțelor Navale că programele de înzestrare vor continua. Este evident că este nevoie de aceste investiții, fie că vorbim despre noile corvete multirol, despre absolut necesara modernizare a fregatelor, ori despre alte achiziții importante pentru buna funcționare a Marinei Militare. Avem susținerea Guvernului României pentru derularea acestor programe de înzestrare, pentru toate categoriile de forțe ale armatei noastre, care înseamnă și oportunități majore pentru relansarea industriei românești de apărare,” a declarat Gabriel Leș.

La finalul zilei, ministrul a avut o întâlnire cu reprezentanți ai conducerii Clubului Amiralilor care funcționează în Constanța. În discuțiile cu amiralii în rezervă și în retragere prezenți, foști comandanți ai Forțelor Navale și comandanți ai unor structuri importante din Marina Militară, au fost abordate aspecte referitoare la situația geopolitică și de securitate din Regiunea Mării Negre, precum și perspectivele modernizării Armatei României, în general, și a Forțelor Navale în special.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legea carantinei şi izolării a trecut de Parlament

16 Jul 2020 2014

Alergarea în scop umanitar de 600 de kilometri Militarul Laurențiu Cobzaru, întâmpinat la Satu Mare la Monumentul Ostașului Român (galerie foto + video)

29 Jun 2020 4033

Anunț de ultimă oră. Pensiile militare vor crește de la anul. Iată proiectul aflat în dezbatere publică (document)

31 Oct 2019 24859

Gabriel Leş, ministrul demis al MApN, face promisiuni. Ce le-a spus, ieri, militarilor

26 Oct 2019 9577

Activități prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei României. Unde va lua parte conducerea MApN

24 Oct 2019 1928

Ministrul Gabriel Leş, prezent la spectacolul „Omagiu Armatei Române” la Ministerul Apărării Naţionale

22 Oct 2019 1955

Ce a spus Gabriel Leş despre vizita ministrului macedonean al Apărării (galerie foto)

08 Oct 2019 1717

Gabriel Leș s-a întâlnit cu Jean-Pierre Lacroix, subsecretarul general al ONU

25 Sep 2019 1631

Ministrulul apărării naționale s-a întâlnit la Bucureşti, cu omulogul său din Polonia, Mariusz Błaszczak

18 Sep 2019 1564

Ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, întâlnire cu omologul din Republica Macedonia de Nord

11 Sep 2019 1676

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, la ceremonia de repatriere a eroilor morţi în Afganistan - "Suntem alături familiei în cumplita suferinţă"

10 Sep 2019 1961

Ministrul apărării naționale, la Helsinki pentru Reuniunea informală a miniștrilor apărării din statele membre ale UE

27 Aug 2019 1599

Gabriel Leş şi Nicole Ciucă, prezenţi la ceremonia de plecare în misiune a Detașamentului „Carpathian Pumas”

18 Aug 2019 1765

Ce au declarat ministrul Apărării Naționale și președintele României de Ziua Marinei

15 Aug 2019 2149

De la Maramureş, în port popular, pentru a-şi privi fiul absolvent al Academiei Navale. Mărturii ale familiilor viitorilor marinari (galerie foto)

27 Jul 2019 12222