Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor, a transmis un mesaj de Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

Ministrul Apărării Naționale, Mihai Fifor a postat pe Facebook un mesaj prin care se adresează generalilor, ofițerilor, maiștrilor militari și subofițeri, soldaților și gradați profesioniști, dar și personalui civil care își desfășoară activitatea în rândul Forțelor Aeriene Române. 
 

”Prin tradiție, ziua în care creştinii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, patronul spiritual al Forţelor Aeriene și ocrotitorul temerarilor zborului, este și ziua în celebrăm Ziua Aviației Române și a Forțelor Aeriene.
 
România a fost una dintre primele țări din lume care au înțeles și fructificat potențialul aviației, atât în dimensiunea civilă, cât și în cea militară, iar printre personalitățile de rang internațional care, prin invențiile și activitatea lor de avangardă au contribuit la scrierea primelor pagini ale fascinantei istorii a zborului umanității s-au numărat și aviatori români de seamă, precum Traian Vuia, Aurel Vlaicu sau Henri Coandă.
 
Prin semnificația sa istorică, Ziua Aviației Române și a Forţelor Aeriene aduce în memoria noastră faptele de arme ale aviatorilor români, amintirea eroilor căzuţi la datorie de-a lungul timpului, la manșa aeronavelor inscripționate cu însemnele tricolore, pentru apărarea fiinţei naţionale şi pentru libertatea şi siguranţa noastră, a tuturor.
 
Din păcate, în rândurile escadrilei din ceruri aviatorii nu intră doar în timp de război. Fiecare clipă a zborului, în orice condiții și vremuri istorice s-ar desfășura, înseamnă o luptă cu limitele tehnologiei, înseamnă un risc asumat deopotrivă în misiuni reale, de luptă, cât și în misiuni de antrenament.

Chiar în urmă cu două săptămâni, la 7 iulie, deasupra aerodromului militar de la Fetești, căpitan-comandorul Florin Rotaru își pierdea viața într-un tragic accident. Armata României deplânge moartea prematură a unui pilot tânăr, bun profesionist, un model de inspirație și curaj, o viață dedicată pasiunii pentru zbor însă ale cărei aripi au fost frânte mult prea devreme.
 
La nici zece zile de atunci, pe 16 iulie, un alt incident de aviație ne-a ținut cu răsuflarea tăiată. Doi piloți temerari, comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Șerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unități militare, care executau un zbor de verificare tehnică la bordul unei aeronave IAR-99 Șoim cu dublă comandă, s-au catapultat în apropiere de Bacău. Din fericire ambii piloți au reușit să se salveze, iar starea lor de sănătate ne permite să fim optimiști cu privire la recuperarea lor. Îi asigurăm pe ei și pe familiile lor că vom face tot ceea ce va fi posibil pentru asigurarea celor mai bune condiții de tratament și refacere.
 
Obiectivele majore ce privesc Forţele Aeriene rămân asigurarea capacităţii de descurajare credibilă şi apărare a spaţiului aerian, continuarea modernizării şi dezvoltării infrastructurii aerodromurilor, precum și îndeplinirea angajamentelor asumate de România în relaţia NATO, UE şi partenerii aliaţi.

Guvernul României îşi respectă angajamentul asumat prin Programul de Guvernare, acordând o maximă importanţă consolidării capacităţii de apărare a ţării şi acţionând pentru îndeplinirea obiectivelor majore atât în domeniul înzestrării, cât şi în cel al pregătirii şi instruirii trupelor. În 2018, pentru al doilea an consecutiv, bugetul alocat apărării reprezintă 2 la sută din PIB. Procentul cheltuit pentru înzestrare în anul 2017 a situat ţara noastră pe primul loc în cadrul Alianţei, cu 33 la sută. Tot pe primul loc se află România şi în ceea ce priveşte rata creşterii bugetului apărării în 2017, comparativ cu anul precedent.



În acest context, planurile de modernizare a Forțelor Aeriene Române capătă consistență și concretețe. Amintesc aici programul strategic de înzestrare cu avionul multirol F-16 Fighting Falcon, care, după implementarea primei etape, în care au intrat în înzestrare 12 aeronave, va continua cu completarea primei escadrile și, ulterior, cu achiziția altor 32 de aparate de zbor pentru încă două escadrile operaționale.
 

Programul de înzestrare cu sistemele de apărare sol-aer „Patriot”, cel mai avansat sistem de rachete sol-aer cu bătaie mare din lume, este, de asemenea, în grafic. Au fost realizate deja plățile pentru primul dintre cele șapte sisteme de ultimă generație care vor intra în dotarea Armatei României, patru dintre aceste sisteme fiind destinate Forțelor Aeriene. Țara noastră își va dota forțele armate cu cea mai recentă configurație a sistemului de rachete sol-aer cu bătaie mare „Patriot”, configurația PAC-3+, care include elemente hardware și software concepute până la nivelul anului 2017.
 
Demnă de menționat în acest context este și lansarea, în acest an, a programului de modernizare a avionului IAR-99 Șoim, intenția fiind ca acesta să devină avion-școală pentru piloții ce urmează să opereze pe avioanele F-16.

Misiunea de poliție aeriană întărită (enhanced Air Policing), precum și oportunitățile pentru instruire și desfășurare de misiuni în comun cu Forțele Aeriene Române, reprezintă răspunsul NATO la fluctuațiile situației de securitate din zona Mării Negre și îmi exprim convingerea fermă cu privire la rolul acestei misiuni în descurajarea oricărei intenții ostile ce poate proveni din această zonă geografică.

Salutăm, cu această ocazie, prezența detașamentului britanic in Romania, fapt ce evidențiază angajamentul NATO si abilitatea Alianței de a-și adapta postura de apărare și descurajare la provocările tot mai complexe din mediul de securitate. Aliații noștri desfășoară, alături de piloții români, misiuni de poliție aeriană și supravegherea spațiului aerian și le mulțumesc, și pe această cale, pentru modul deosebit în care își datoria într-o misiune externă, departe de familiile lor.

Stimați aviatori militari,

În virtutea bunelor tradiţii ale aviației militare, vă cer să vă slujiţi în continuare ţara cu acelaşi devotament precum al înaintașilor dumneavoastră, şi vă îndemn să vă păstraţi curajul de a apăra, din aer dar și de la sol, oriunde şi oricând patria, animați în permanență de hotărârea de a învinge!
 
Această aniversare îmi oferă plăcuta ocazie de a vă transmite salutul meu călduros şi aprecierea deosebită faţă de dăruirea şi profesionalismul cu care dumneavoastră – militarii de toate gradele şi personalul civil contractual din Forțele Aeriene Române, bărbaţi şi femei, aflaţi în slujba ţării, sub drapelul tricolor – vă îndepliniţi misiunile de apărare a patriei, a libertăţii poporului român.

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Forţelor Aeriene și a Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, vă transmit tuturor multă sănătate, depline bucurii în familie şi fructuoase realizări profesionale, precum și tradiționalul: CER SENIN!” - este mesajul transmis de ministrul Mihai Fifgor de Zua Aviației și a Forțelor Aeriene Române. 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Generalul Marin Dragnea, președintele Asociației Naționale a Veteranilor de Război, a trecut la cele veșnice

13 Feb 2020 2811

Mihai Fifor, fost ministru de Interne, şi Răzvan Cuc, fost ministru al Transporturilor, sunt chemaţi la DNA Timișoara

13 Dec 2019 1599

Ludovic Orban a decis Bogdan Despescu, fostul șef al Poliției Române, a fost numit secretar de stat

29 Nov 2019 3144

UPDATE. Demisii în cadrul CEx-ului PSD Radu Moldovan și Dragoș Benea au cerut ca întreaga conducere a partidului să demisioneze

26 Nov 2019 2274

A murit Bogdan Niculescu Duvăz. Fost deputat de Constanţa, Tulcea, şi Argeş. Cel mai mult a fost de Constanţa

17 Nov 2019 4785

Documentar ZIUA de Constanta Lista completă a prim-miniştrilor României de după Revoluţia din 1989 (galerie foto)

05 Nov 2019 5173

Viceprim-ministrul Mihai Fifor, întrevedere cu delegația Parlamentului Republicii Moldova

05 Oct 2019 1722

Viorica Dăncilă a convocat CEx al PSD, la Parlament

01 Oct 2019 1828

Felix Stroe - „În nucul care nu are nuci nu dai cu reteveiul!“ Ce le-au transmis liderii PSD seniorilor din partid (galerie foto)

02 Sep 2019 4232

Mamaia. Ce s-a discutat, la PSD, despre pensiile militare

01 Sep 2019 8189

Dăncilă huiduită din nou la Mamaia. Conducerea PSD faţă în faţă cu pensionarii din Constanţa (Galerie foto+Video)

01 Sep 2019 3502

LIVE TEXT Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, prezentă la Constanţa, la Şcoala de vară a femeilor (galerie foto + video)

30 Aug 2019 5163

Programul complet al Şcolii de Vară a Femeilor Social-Democrate Mamaia. Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici şi Mihai Fifor şi-au anunţat prezenţa

29 Aug 2019 2033

Premierul Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de noi miniştri pentru Educaţie, Justiţie şi Interne

26 Aug 2019 1624

Mihai Fifor revoluţionează MAI. Se va regândi managementul fiecărui post de conducere. Ce spune despre şefia inspectoratelor de poliţie

24 Aug 2019 2020