Ministrul Carmen Dan, explicații după acuzațiile de minciună venite din partea premierului

Ministrul Afacerilor Interne Carmen Dan a susținut în această seară o conferință de presă în care a oferit mai multe detalii referitoare la modul în care s-au derulat evenimentele după propunerea de demitere a șefului Poliției Române, Bogdan Despescu. În plus, aceasta a precizat că a dispus astăzi trimiterea Corpului ministrului la IGPR pentru investigarea evenimentului privind agresiunea sexuală.

”Conform fișei de eveniment autorul era indicat domnul Eugen Stan. Pentru a mă asigura că domnul Despescu îi va prezenta un raport corect premierului, am dispus această verificare, pentru o instituție nu se poate verifica singur. Acest tip de evenimente - fapte comise de angajați - se încadrează în categoria faptelor pentru care sunt informați toți șefii instituției. Informația a ajuns obligatoriu la domnul Despescu” - a declarat ministrul Carmen Dan.

 
Ministrul a explicat și cum a evoluat situația în cazul împuternicirii lui Cătălin Ioniță în funcția de șef al Poliției Române.

”Am aici dovada acceptului domnului Ioniță. Acest acord a ajuns și la domnul prim-ministru. Sintetizând avem pe de o parte documente, pe de altă parte vorbe. Acordul a fost semnat marți. Marți am avut o discuție clară cu chestorul Ioniță care a acceptat propunerea, exprimându-și determinarea de a prelua această funcție și de a începe o reformă reală. După discuție a semnat acordul prin care acceptă împuternicirea. Imediat după ce am anunțat schimbarea șefului Poliției. Apoi s-a declanșat o campanie de denigrare a domnului Ioniță și a familiei sale. Aceleași acuzații nu au constituit o problemă în 2006 pentru nimeni. Miercuri dimineață la ora 6.00 am primit un mesaj de la domnul Ioniță prin care îmi cerea o întâlnire. Apoi mi-a comunicat că are rețineri pentru a merge înainte. Am convenit să așteptăm decizia premierului în privința schimbării domnului Despescu. Nu m-a întrebat absolut nimic despre chestorul Ioniță. Nu am avut nicio discuție cu premierul despre chestorul Ioniță, iar de la Ministerul de Interne nu a plecat niciun comunicat referitor la acesta. Ulterior chestorul Ioniță mi-a spus că a avut o discuție cu premierul și a fost întrebat dacă mai vrea să fie șef al Poliției. I-a spus că nu. Apoi am avut o întâlnire cu domnul Ioniță. Ca om pot înțelege asta. Aspectele personale le poate comunica doar domnul Ioniță. Nu știu ce răspuns se aștepta să primească premierul de la chestorul Ioniță, după ce anunțase cu două ore înainte că nu îl mai schimbă pe domnul Despescu. Până la a fi acuzat de minciună e cale lungă” - a mai declarat Carmen Dan.

 
Nu în ultimul rând, ministrul Carmen Dana  vorbit și despre demisia sa.

”În privința demisiei. Miniștrii se aprobă în forurile de conducere ale partidelor Coaliției și tot acolo se aprobă cererile de demisie” - a încheiat ministrul Afacerilor Interne.

Sursa foto: Facebook/Carmen Dan

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 februarie 2024

28 Feb 2024 683

Detalii din contract Academia Navală „Mircea cel Bătrân“ Constanța cumpără echipamente de specialitate de la AS Computer Craiova SRL! (DOCUMENT)

20 Dec 2023 840

LISTĂ 13 judecători și procurori ies la pensie! Klaus Iohannis a semnat decretele

10 Nov 2023 1079

Licitații Tulcea AS Computer Craiova SRL va dota cu echipamente IT noua școală din Jijila (DOCUMENT)

05 Sep 2023 946

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 19 iulie 2023

20 Jul 2023 1157

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 08 mai 2023

09 May 2023 1470

Celebrul hotel Rex din Mamaia, dispare. În ce îl va transforma dezvoltatorul imobiliar care l-a achiziționat

23 Dec 2022 3082

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2022

24 Aug 2022 2666

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 aprilie 2022

28 Apr 2022 1919

Județul Constanța Acțiune de conștientizare a efectelor consumului de droguri, la Năvodari

13 Feb 2022 1549

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 27 septembrie 2021

28 Sep 2021 2792

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 9 septembrie 2021

10 Sep 2021 3704

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 12 august 2021

17 Aug 2021 2317

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 august 2020

27 Aug 2020 2518

Ce a declarat Carmen Dan, după șase ore de audieri la DIICOT

20 Dec 2019 1661