Se va căsători la sfârșitul anului Ministrul Educației a recunoscut că este gay

 
Și-a cunoscut partenerul de viață acum 29 de ani, dar nu a avut curajul să le spună părinților și rudelor că este homosexual. Ministrul Educației din Marea Britanie, Nick Gibb, în vârstă de 54 de ani, și-a informat familia abia în urmă cu o săptămână că urmează să se căsătorească, până la sfârșitul anului, cu Michael Simmonds, scrie dcnews.ro.

Simmonds este directorul unui institut de sondare a opiniei publice. Cei doi s-au cunoscut la o recepție și, potrivit declarațiilor lui Gibb, a fost dragoste la prima vedere, scrie The Guardian, potrivit dcnews.ro.

Gibb și Simmonds au rămas împreună, dar au avut, oficial, locuințe separate, pentru a ascunde secretul. Cei doi doresc să-și oficializeze relația din considerente practice: dacă unuia i se întâmplă ceva, nu va putea fi sprijinit de celălalt, de exemplu la spital, a declarat ministrul, potrivit sursei citate.

Din principiu, pentru că susține egalitatea în drepturi, cuplul a refuzat parteneriatul civil și a așteptat până la legalizarea căsătoriilor homosexuale, adoptată recent în Anglia.

Ministrul a declarat presei că va face eforturi pentru reducerea discriminării, astfel încât elevii să nu mai folosească termenul „gay” în sens peiorativ.



Sursa: dcnews.ro
Sursa foto: bbc.co.uk
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dan Stoenescu, născut la Constanţa, ar urma să fie ministru delegat pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni

15 Nov 2015 2199