Ministrul Educaţiei a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor lui Gabriel Oprea

Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a semnat ordinul de retragere a titlului de doctor al fostului vicepremier Gabriel Oprea. Acesta are posibilitatea să ceară revocarea ordinului.

Gabriel Oprea rămâne fără titlul de doctor în drept, după ce ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a semnat vineri ordinul de retragere a tilului de doctor al fostului vicepremier. " Se retrage titlul de doctor în domeniul drept, acordat domnului Oprea M. Gabriel de către Universitatea din Bucureşti, conferit prin ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 3467/16.03.2001", se arată în documentul postat pe site-ul Ministerului Educaţiei, potrivit RTV.net.

Fostul vicepremier Gabriel Oprea a anunţat, luni, că se va adresa instanţei după ce CNATDCU i-a respins contestaţia la verdictul de plagiat, susţinând că nu i-a fost respectat dreptul la apărare şi că nu s-a numit singur doctor.

"Situaţia mea a fost evaluată nu după legea din 2000, când am susţinut teza, ci după o lege intrată în vigoare la mai bine de 10 ani de la finalizarea studiilor doctorale. Lucrurile s-au schimbat mult de atunci. De exemplu, posibilitatea retragerii titlului de doctor a fost introdusă în lege abia în 2011, ea nefiind prevăzută în legislaţia anului 2000. Mai mult, noţiunea de „plagiat” a fost definită în legislaţie abia în 2004, adică la 4 ani de când mi-am susţinut teza. (...) Pe subiectul doctoratului, am astăzi două hotărâri emise de instituţiile statului român, hotărâri care sunt amândouă valabile, dar care se bat cap în cap", a scris Gabriel Oprea pe Facebook.

Comisia de experţi din cadrul CNATDCU care a analizat teza de doctorat a lui Gabriel Oprea a dat verdict de plagiat în cazul acestuia la data de 26 iulie.

Conducerea Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare a decis menţinerea deciziei Comisiei de Contestaţii, care a stabilit că Gabriel Oprea a plagiat în lucrarea sa de doctorat.

sursa foto: b1.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 811

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 750

Modificări în cadrul societății Meet Locals SRL! Un nou punct de lucru deschis la Constanța

11 Nov 2023 844

Spitalul Județean Constanța a încheiat un contract de aproape 500.000 de lei cu Romanian Soft Company SRL. Ce presupune? (DOCUMENT)

24 Oct 2023 1144

Știri justiție Constanța Ziua Porților deschise la Tribunalul Constanța

24 Oct 2023 836

Primăria Constanța a pierdut în procesul în care solicita aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris!

10 Oct 2023 1135

Primăria Constanța, la judecată cu inculpații din dosarul Polaris! Proces cu o miză de aproape 40 de milioane de euro. Pronunțarea, azi

08 Oct 2023 2626

Municipiul Constanta cere aproape 40 de milioane de euro de la inculpații din dosarul Polaris! Judecătorii Curții de Apel, în pronunțare

29 Sep 2023 3161

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 august 2023

31 Aug 2023 1078

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 03 august 2023

04 Aug 2023 917

Iată de ce a fost achitat definitiv Gabriel Oprea în dosarul morții polițistului Bogdan Gigină! (DOCUMENT)

31 Jul 2023 951

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 iulie 2023

21 Jul 2023 1514

Curtea de Apel București, amânare de pronunțare în dosarul prvind moartea polițistului Bogdan Gigină!

30 Jun 2023 1252

Licitații Constanța ANR cumpără servicii pentru medicina muncii de la Medical Cermed SRL (DOCUMENT)

26 Jun 2023 1197

Fostul ministru Gabriel Oprea, achitat pentru moartea polițistului Bogdan Cosmin Gigină! Când se va lua decizia finală

06 Jun 2023 1153