Stiri calde

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici a făcut un anunț referitor la Pilonul II de pensii. Ce a declarat acesta

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va purta discuţii cu administratorii de pensii, care vor fi parte a concluziilor unei analize finale ce va avea loc în vara acestui an pe marginea Pilonului II de pensii, informează Agerpres.ro. 
 
El a adăugat că va exista o analiză şi nu un proiect de lege în privinţa Pilonului II de pensii.
 

Întrebat dacă se va naţionaliza Pilonul II, Teodorovici a spus: "Discuţia aceasta nu-şi are rostul atât timp cât nu există acea analiză de care eu am spus la Ministerul Finanţelor că se face - o analiză, nu un proiect de lege ca să modifice ceva din ceea ce este. Dar, după 10 ani de zile de funcţionare a acestui mecanism, e normal - ca în orice program, orice finanţare - se face o analiză să vezi dacă sunt lucruri bune de adus, soluţii, (...) iar într-un final discuţia să fie publică cu toţi cei care sunt implicaţi, cu cei care sunt administratori de pensii astăzi, pentru ca lucrurile să fie foarte clare. Nu plecăm de la ideea de a desfiinţa ceva, de a suspenda transferul pe Pilonul II. Am spus că este o posibilă variantă, ca atunci când lucrurile sunt foarte clare şi oamenii pot să... De ce să nu optezi, dacă ai pentru ce să optezi? Prima opţiune este să facem o analiză foarte clară. În luna iunie, cu siguranţă, vom discuta cu cele şapte fonduri de pensii, timp în care speranţa mea este să se oprească din declaraţiile pe care le fac nejustificat. (...) Trebuie să administreze, nu să facă aprecieri (...) sau să anunţe nu ştiu ce firmă de avocatură. Sunt declaraţii tipice. Am spus că iunie - iulie (va avea loc analiza - n.r.), nu s-a schimbat".

 
Ministrul Finanţelor a menţionat că, din datele pe care le are, nu există încă o concluzie.
 

"Analiza este încă în curs şi se fac analizele pe tot ce înseamnă şi costuri şi situaţii, scenarii, dar scenariile - sunt destul de posibile randamente mai bune decât au fost până astăzi la Pilonul II de pensii. Nu cred că cineva poate să se împotrivească unei posibile situaţii mai bune decât este astăzi la Pilonul II, adică randamente mai bune (...). Nu spunem nimic de a restrânge sau de a constrânge", a afirmat Teodorovici.

 
El a vorbit despre costurile administrării fondurilor de pensii, despre comisioane, explicând că în această privinţă se va stabili cea mai bună abordare.
Ministrul Finanţelor a arătat că există, pe de o parte, suma de 1,5 - 1,6 miliarde de lei costul pe care românii îl plătesc pentru Pilonul II şi alte fonduri de pensii private, la care se adaugă şi costul de dobândă.
 

"La nivelul Guvernului, cu Ministerul Muncii şi nu numai, se va purta o discuţie cu ceilalţi actori de care am spus şi mai devreme - administratorii de fonduri private. Stăm, discutăm şi fără niciun fel de alte elemente vom stabili care e cea mai bună abordare pe viitor", a spus el.

 
Întrebat dacă vor fi modificate şi comisioanele, Teodorovici a răspuns: "Da, e un subiect - comisioanele de astăzi de un miliard şi jumătate de lei la 10 ani de zile, o sumă destul de importantă, o sumă la care se adaugă şi costurile de finanţare, de împrumut, costurile cu dobânda la titlurile de stat pe care fondurile de pensii le plasează la stat".

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

AOR, ACoR şi AMR solicită ministrului Finanţelor să renunţe la îngheţarea angajărilor în administraţia locală

08 Dec 2018 237

Eugen Teodorovici participă la reuniunea Consiliului pentru Afaceri Economice şi Financiare al UE de la Bruxelles

04 Dec 2018 250

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici „Proiectul de buget urmează să fie transmis în Parlament spre dezbatere în prima parte a lunii decembrie“

27 Nov 2018 218

Anunț de ultimă oră de la ministrul Finanțelor Publice. Când va fi majorat salariul minim pe economie

27 Nov 2018 406

Majorarea salariului minim se amână. Ce spune ministrul Finanţelor

24 Nov 2018 677

Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an. Care sunt ministerele care pierd cei mai mulţi bani

23 Nov 2018 258

S-a anunţat data exactă când România va adopta moneda euro

17 Nov 2018 2426

Guvernul a aprobat cadrul legal de înfiinţare a fondurilor suverane de dezvoltare şi investiţii

15 Nov 2018 209

Eugen Teodorovici, noutăţi despre rectificarea bugetară

15 Nov 2018 585

Ce a declarat Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, despre demisia lui Victor Negrescu din Guvernul Dăncilă

10 Nov 2018 363

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a declarat că peste 4.000 de posturi din administraţie vor dispărea, implicit funcţii de conducere

10 Nov 2018 477

Iarna nu-i ca vara. Problema apei calde în Constanţa, între Ministerul Finanţelor şi cel al Energiei! Ce răspunsuri a primit deputatul Turcescu (documente)

06 Nov 2018 810

Act normativ semnat de Viorica Dăncilă S-a modificat nivelul alocațiilor de hrană pentru consumurile colective din unitățile sanitare publice

03 Nov 2018 1522

Profesorul Nicolae Hurduc a depus jurământul de învestitură în funcţia de ministru al Cercetării şi Inovării

29 Oct 2018 341

Ministrul Eugen Teodorovici infirmă îngheţarea salariilor. Ce spune despre Legea salarizării

29 Oct 2018 478

Salariul minim, diferențiat în funcție de studii și vechime. La ce concluzie au ajuns miniștrii

23 Oct 2018 601

Ministrul Eugen Teodorovici, noi detalii despre lucrările la Podul peste Dunăre (galerie foto)

19 Oct 2018 589

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, prezent la Tulcea

18 Oct 2018 543

Se măresc amenzile de circulaţie! Îndrumar pentru toţi şoferii din România! Cât plăteşti dacă încalci legea

17 Oct 2018 696

Legea pensiilor, discutată astăzi în şedinţa de Guvern. S-a schimbat formula de calcul a punctului de referință

10 Oct 2018 891

Eugen Teodorovici "Există şanse ca salariul minim pe economie să crească "

09 Oct 2018 525

Ministrul finanțelor Eugen Teodorovici a confirmat că unele pensii se vor dubla, alte se vor tripla

04 Oct 2018 459

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a declarat că impozitul pe venit ar putea trece integral la nivelul comunităţilor locale

03 Oct 2018 312

Viorica Dăncilă cere ministrului Eugen Teodorovici mecanisme corective pentru asigurarea unui tratament echitabil al contribuabililor

29 Sep 2018 828

Ministreul Eugen Teodorovici a declarat că proiectul de lege privind insolvenţa este definitivat şi are toate avizele

24 Sep 2018 365

Viorica Dăncilă, discuţii cu președintele BERD despre dezvoltarea și modernizarea spitalelor din România și proiecte de infrastructură

17 Sep 2018 319

Biroul Executiv al PNL a decis depunerea a două moţiuni simple

17 Sep 2018 352

Ministrul Eugen Teodorovici, explicaţii despre accesul diferenţiat la serviciile de sănătate

15 Sep 2018 804

Liviu Dragnea, întânire la sediul PSD cu premierul şi alţi miniştrii

13 Sep 2018 554

Ministrul Eugen Teodorovici susține că o ordonanţă de urgenţă privind insolvenţa ar putea fi discutată joi în şedinţa de Guvern

12 Sep 2018 357

ANAF nu şi-a atins planul propus cu privire la încasarea TVA. Ce decizie va lua ministrul Finanțelor în cazul în care nu se va atinge ținta propusă

12 Sep 2018 362

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului cu privire la rectificarea bugetului de stat, publicată în Monitorul Oficial

07 Sep 2018 367

Ministrul Tudorel Toader, anunț despre candidații la funcția de procuror șef al DNA. Ce a menționat despre întâlnirea cu șeful statului

05 Sep 2018 566

Miniștrii Eugen Teodorovici și Tudorel Toader vor onora invitația la consultări transmisă de Palatul Cotroceni

05 Sep 2018 332

Liviu Dragnea, prezent la sediul Guvernului, alături de premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Eugen Teodorovici. Au loc discuții după suspendarea ședinței CSAT

04 Sep 2018 481

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici „Orice întârziere a rectificării bugetare poate să creeze efecte negative la nivelul economiei“

04 Sep 2018 718

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici susține că Guvernul are obligaţia de a cere şi nu de a aştepta un aviz al CSAT

04 Sep 2018 544

Ministrul Eugen Teodorovici susține că avizul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) pe proiectul privind rectificarea bugetară este consultativ

03 Sep 2018 291

Modificări la Codul Fiscal! Două directive europene transpuse în lege. Proiectul se află în transparenţă decizională

03 Sep 2018 604

Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, despre evaziunea din Portul Constanţa

30 Aug 2018 2864

Eugen Teodorovici - "Spitalul Regional de la Constanţa va fi gata până în anul 2023"

29 Aug 2018 510

Guvernul a alocat o sumă suplimentară de bani pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Cum a explicat ministrul Eugen Teodorovici

07 Aug 2018 468

Proiectele "Podul de peste Dunăre" și "Drumul expres Constanța-Tulcea-Brăila", discutate la Tulcea

25 Jul 2018 3862

Corpul de control, trimis la Ministerul de Finanțe și la ANAF pentru verificări în cazul banilor ce trebuie recuperați de la Klaus Iohannis

25 Jul 2018 529

Promisiuni legate de spitalul regional Bani pentru aparatură şi modernizare, pentru Spitalul Judeţean. Eugen Teodorovici şi Sorina Pintea, în vizită la Constanţa

21 Jul 2018 878

Ministerul Sănătății a alocat 12 milioane de lei Spitalului Județean Constanța. Ce a declarat ministrul Sănătății, aflat în vizită la Constanța (galerie foto)

20 Jul 2018 710

Secția de Recuperare, Medicină Fizică și Balneologie din cadrul Ambulatoriului Integrat Eforie Sud a fost inaugurată. Doi miniștri, prezenți la eveniment

20 Jul 2018 843

Ministrul Sănătății și ministrul Finanțelor, în vizită de lucru la Constanța. Ce se află în programul demnitarilor

19 Jul 2018 643

Vești bune pentru români. Anunțul făcut de ministrul Finanțelor. Ce decizie a fost luată

11 Jul 2018 2460

Ministrul Finanțelor Klaus Iohannis ar trebui să achite ''imediat'' suma de aproximativ 1,2 milioane lei, rezultată din chiria pentru imobilul pierduit în instanță

06 Jul 2018 376