Ministrul Finanțelor Publice susține că în 2019 va fi un buget de stat record, iar anul viitor va fi unul al investiţiilor

Bugetul de stat pentru 2019 depăşeşte pentru prima dată 1.000 de miliarde de lei, Produsul Intern Brut fiind estimat la 1.022 miliarde de lei, iar anul viitor va fi unul al investiţiilor, afirmă ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, conform Agerpres.ro

"Facem istorie. Avem circa 1.022 miliarde PIB estimat pentru anul viitor. Trebuie să fie un buget bine dezbătut pentru a arăta de unde vin banii, unde se duc, mai ales pe zona de investiţii. Mizăm pe o creştere economică de 5,5%. Vrem să mergem pe un deficit mult mai scăzut decât în 2018. Este o obligaţie pe care o asumăm faţă de Comisia Europeană, faţă de structurile internaţionale", a afirmat ministrul Finanţelor marţi seara, la Antena 3.


Acesta a precizat că bugetul Ministerului Educaţiei creşte cu 15% faţă de acest an, conform protocolului încheiat cu sindicatele din învăţământul universitar şi preuniversitar, iar bugetul Sănătăţii va fi mai mare cu 8%.

"Pe Educaţie am semnat un protocol cu sindicatele din învăţământul universitar şi preuniversitar unde ne-am angajat la o creştere anuală a bugetului cu 15% faţă de anul curent şi asta se va face an de an, până când atingem angajamentul din Constituţie de 6% din PIB pentru Educaţie. Cel puţin pe Educaţie avem o creştere de 15% faţă de anul acesta, iar la Sănătate o creştere de 8%", a explicat şeful de la Finanţe.


Totodată, acesta a menţionat că bugetele instituţiilor vor fi mai mari sau mai mici faţă de 2018 în funcţie de modul în care fiecare ordonator de credite îşi va justifica acţiunile pentru anul următor.

"Anul 2019 trebuie să fie un an al investiţiilor. Bugetul trebuie să intre la vot în Parlament după ce este foarte bine discutat, pe fiecare capitol în parte, pe instituţii, pe ordonatori principali de credite. Să se arate foarte clar că este orientat către investiţii. Pe de-o parte să ne onorăm investiţiile asumate pe zona de venituri ale populaţiei, adică pensii şi salarii, dar în paralel la fel de mult şi partea de investiţii. Se spunea că, dacă România va mai construi o autostradă, depăşeşte Portugalia la partea de PIB. Deci, este foarte important pentru noi ca ţară să investim. Am purtat nişte discuţii pe zona de infrastructură mare, de transport în special, astfel încât să ştim clar ce facem anul viitor şi lumea să înţeleagă exact care este stadiul fiecărui proiect în parte şi să ne poată contabiliza după ceea ce spunem foarte clar pe fiecare tronson de autostradă, drum expres, cale ferată sau altceva", a arătat Eugen Teodorovici.


Referitor la faptul că bugetul nu poate fi aprobat fără acordul CSAT, ministrul Finanţelor consideră că, din punct de vedere al bugetului, Parlamentul este suveran.

"Peste CSAT, Parlamentul este totuşi suveran din punct de vedere al bugetului. Adică şi un aviz în CSAT poate fi discutat, comentat şi votat poate într-un alt fel", a precizat Eugen Teodorovici.


Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc marţi, a fost suspendată de preşedintele Klaus Iohannis, urmând să fie reluată pe data de 19 decembrie.

Agerpres.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

niculae - florian

11 Dec, 2018 19:42

o noua gluma marca psd; peste noapte vor gasi 10 miliarde de euro; o fi sugestia lui valcov la sedinta de spiritism din cimitir ?

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Câți bani va scoate din conturi Primăria Nicolae Bălcescu pentru dezinfecție interioară și exterioară?

19 Apr 2024 392

Licitații Constanța Comuna Dobromir investește peste 60.000 de euro, bani europeni, în dotări școlare (DOCUMENT)

17 Apr 2024 370

Licitații Constanța Străzile din comuna Dobromir și satul Lespezi, reabilitate și modernizate cu bani din PNDR (DOCUMENT)

15 Apr 2024 768

Horoscop pentru duminica, 14 aprilie 2024. Sunt zile bune pentru odihnă pentru una dintre zodii

14 Apr 2024 522

Horoscop pentru vineri, 12 aprilie 2024. Sunt posibile cheltuieli neprevăzute pentru una dintre zodii

12 Apr 2024 626

Mai multe femei din Constanța, păcălite de un fals militar american! Condamnare definitivă

10 Apr 2024 872

Ministerul Dezvoltării Două primării din județul Constanța au primit bani pentru investiții realizate prin etapele I și II ale PNDL

10 Apr 2024 2211

Mangalia caz penal O angajată a unei săli de jocuri de noroc acuzată că a furat bani din seif

09 Apr 2024 405

Primăria Constanța a emis autorizația de construire Începe reabilitarea Școlii Gimnaziale nr.39 „Nicolae Tonitza“ cu bani alocați prin PNRR

08 Apr 2024 662

Horoscop pentru săptămâna 08 - 14 aprilie 2024. Se anunță o perioadă de schimbări profunde pentru una dintre zodii

08 Apr 2024 631

Primăria Năvodari, județul Constanța a semnat contractul de finanțare Căminul Liceului Tehnologic „Lazăr Edeleanu”, renovat energetic cu bani din PNRR

07 Apr 2024 1114

Dacă bei cafea înainte de shopping, este posibil să cumperi mai mult

06 Apr 2024 410

Rezultatele tragerilor Loto - Numerele câștigătoare de joi, 4 aprilie 2024

04 Apr 2024 804

Licitații Constanța Primăria Costinești se digitalizează cu bani din PNRR. Sistemul informatic integrat, furnizat de Integrisoft Solutions SRL (DOCUMENT)

04 Apr 2024 660

Școlile vor primi bani pentru activitățile din Programul Național „Săptămâna verde” !

04 Apr 2024 479