Ministrul Justiției, Tudorel Toader despre raportul Comisiei de la Veneția. „Eu cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia“

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni că, dacă va fi solicitat, Ministerul Justiţiei va contribui la formularea unui punct de vedere oficial care va fi transmis Comisiei de la Veneţia, informează Agerpres.ro. 
 
Tudorel Toader a fost întrebat luni de jurnalişti dacă recomandările cuprinse în raportul Comisiei de la Veneţia trebuie luate în seamă.
 

"Vă rog să acceptaţi faptul că inclusiv eu cunosc puterea recomandărilor Comisiei de la Veneţia, exprimate într-un aviz, fie el şi intermediar. Tot în spaţiul public s-a afirmat faptul că România va formula un punct de vedere oficial pe care îl va transmite Comisiei de la Veneţia, înainte de definitivarea formei finale. În măsura în care Ministerul Justiţiei va fi solicitat în definitivarea, formularea, până la urmă, a acelui punct de vedere al României, evident că vom contribui şi noi. Prin urmare, până la momentul acela, şi este un lucru pe care eu îl repet, dacă un sau unii politicieni au exprimat un punct de vedere sau altul eu, ca ministru al Justiţiei, nu sunt cel care trebuie să comenteze comentariile altora", a spus Toader, la sediul MJ.

 
Întrebat dacă raportul Comisiei de la Veneţia este unul politic, Toader a replicat: "În primul rând, este vorba de un raport intermediar, ceea ce înseamnă că dânşii, până în sesiunea din octombrie, îl vor definitiva, probabil chiar şi completa. În al doilea rând, eu de fiecare dată vă spuneam să ne recunoaştem, să ne cunoaştem competenţele, ceea ce înseamnă că cele trei legi ale Justiţiei au constituit iniţiativă parlamentară, ceea ce înseamnă că răspunsul cel mai adecvat şi cel mai motivat îl primiţi fie de la iniţiatorii celor trei proiecte de lege, fie de la membrii comisiei care le-a adoptat şi supus ulterior dezbaterii parlamentare".
 
Toader a fost întrebat de jurnalişti care este diferenţa între proiectul MJ privind modificarea legilor Justiţiei şi cel adoptat în Parlament.
 

"Îmi închipui că dumneavoastră ştiţi că, în intervalul 25 - 30 octombrie cred, un proiect de lege, care n-a trecut prin Guvern, un proiect de lege care a fost prezentat până la urmă Comisiei speciale ulterior a devenit iniţiativă parlamentară pentru trei proiecte de lege. Până la urmă, ca să facem o analiză riguroasă între şi dintre, trebuie să avem proiectele în faţă. (...) O referire pe care nu vreţi să o subliniaţi, să vă întrebaţi. Vă dau un exemplu: ştiţi că Ministerul Justiţiei nu a propus ca magistraţii să se pensioneze la 20 de ani? Propunerea pe care o găsiţi acolo, care a fost adoptată în lege şi pe care, spre surprinderea mea, deşi legile au trecut de atâtea ori prin controlul de constituţionalitate, deşi legile au fost criticate de atâtea ori de către cei care au dreptul de a le critica, de a sesiza Curtea Constituţională, nimeni dar absolut nimeni nu a criticat acea soluţie, nimeni nu a făcut referire la reducerea vârstei de pensionare", a afirmat Tudorel Toader.

Sursa: Agerpres.ro. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza'' din Iași a modernizat una dintre clădirile Stațiunii de cercetare din Agigea

14 Dec 2021 1811

LIVE VIDEO-TEXT. Ședință de Guvern. Printre temele de discuție, tablete pentru elevi, şi măşti pentru categoriile vulnerabile

07 May 2020 2259

Ultimă oră! Klaus Iohannis a semnat. Cine sunt miniștrii interimari

24 Apr 2019 2098

Klaus Iohannis se va pronunţa la începutul săptămânii viitoare cu privire la remanierea guvernamentală cerută de premier

21 Apr 2019 1687

Tudorel Toader demisionează din funcție - „Merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia”

18 Apr 2019 1633

Ministrul Tudorel Toader va anunța astăzi până la până la finalul programului de lucru dacă îşi va da demisia din funcţia de ministru al Justiţiei

18 Apr 2019 1525

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta cererea de pensionare depusă de procurorul general Augustin Lazăr

18 Apr 2019 1499

Ministrul Justiției, Tudorel Toader „Voinţa prim-ministrului este decisivă şi o voi respecta”

18 Apr 2019 1684

Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de numire a noilor membri ai Guvernului

17 Apr 2019 1810

Călin Popescu-Tăriceanu, întâlnire cu Tudorel Toader. Ministrul ar fi „foarte afectat” de retragerea sprijinului politic al PSD

17 Apr 2019 1908

Viorica Dăncilă - „Tudorel Toader a greşit atunci când a spus că va face foarte multe lucruri şi nu le-a finalizat"

17 Apr 2019 1674

Ultimă oră! PSD își retrage sprijinul politic pentru Tudorel Toader. Cine este propus pentru funcția de ministru al Justiției

17 Apr 2019 1765

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat raport favorabil modificărilor la Codul penal

16 Apr 2019 1695

Soarta ministrului Justiției, Tudorel Toader, decisă în CEx al PSD. Ce a declarat senatorul Claudiu Manda

16 Apr 2019 1851

Ministrul Justiției Tudorel Toader „Eu plec de la minister când văd în Monitorul Oficial”

16 Apr 2019 1745