Ministrul Justiţiei vrea să finalizeze pe 27 decembrie demersurile necesare încheierii procedurii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat duminică intenţia de a finaliza, pe 27 decembrie, demersurile necesare încheierii procedurii de revocare a procurorului general Augustin Lazăr, informează Agerpres.ro

"Pe data de 27 decembrie dimineaţă, când merg la minister, am pregătit documentele necesare finalizării procedurii de revocare a procurorului general. (...) În opinia mea, nu putem pica în capcana pe care încearcă să o promoveze procurorul general, trăgând de timp în speranţa că va ieşi la pensie sau că îşi va încheia mandatul de procuror general pe 19 aprilie. (...) Pe 27, repet, trimit la preşedintele republicii, finalizez procedura de revocare a lui", a declarat Tudorel Toader, la Antena 3.


El a adăugat că va trimite preşedintelui Klaus Iohannis şi propunerile de numire în cinci funcţii de conducere din cadrul structurilor Parchetului General, pe care şeful statului le-a respins anterior pe motiv de nelegalitate.

"Trimit şi pentru ceilalţi cinci pe care i-a respins pe nelegalitate, că nu au avut adeverinţa de la CNSAS. (...) Nu e vorba de nelegalitate, cum mi-a scris", a spus ministrul Justiţiei, care a precizat că printre cei cinci se numără şi Adina Florea, propunerea pentru funcţia de procuror şef al DNA.


Preşedintele Klaus Iohannis a respins, pe 21 noiembrie, propunerea de numire a Adinei Florea în funcţia de procuror-şef al DNA, precum şi alte patru propuneri pentru funcţii de conducere din Parchetul General şi DIICOT.

"Preşedintele României respinge propunerile înaintate de către ministrul Justiţiei, întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile de legalitate necesar a fi întrunite, în mod obiectiv, de către procuror pentru a fi numit într-o funcţie de conducere, respectiv cea prevăzută de art. 54 alin. (2) prin raportare la art. 48 alin. (10) şi (12) din Legea nr. 303/2004", preciza Administraţia Prezidenţială.


În data de 24 octombrie, Tudorel Toader a anunţat declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr.

Iniţial, Augustin Lazăr a deschis un proces împotriva Ministerului Justiţiei la Curtea de Apel Alba Iulia, însă această instanţă a stabilit că nu are competenţa teritorială de a judeca acest caz. CA Alba Iulia susţine că procesul trebuie judecat la Curtea de Apel Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General.

Pe 12 decembrie, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Alba Iulia de a judeca dosarul.

În condiţiile în care şi Curtea de Apel Alba Iulia a decis anterior că nu are competenţa teritorială de a judeca acest proces, Instanţa supremă ar urma să ia o hotărâre finală în acest caz. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza'' din Iași a modernizat una dintre clădirile Stațiunii de cercetare din Agigea

14 Dec 2021 1852

LIVE VIDEO-TEXT. Ședință de Guvern. Printre temele de discuție, tablete pentru elevi, şi măşti pentru categoriile vulnerabile

07 May 2020 2301

Ultimă oră! Klaus Iohannis a semnat. Cine sunt miniștrii interimari

24 Apr 2019 2134

Klaus Iohannis se va pronunţa la începutul săptămânii viitoare cu privire la remanierea guvernamentală cerută de premier

21 Apr 2019 1730

Tudorel Toader demisionează din funcție - „Merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia”

18 Apr 2019 1671

Ministrul Tudorel Toader va anunța astăzi până la până la finalul programului de lucru dacă îşi va da demisia din funcţia de ministru al Justiţiei

18 Apr 2019 1546

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii va discuta cererea de pensionare depusă de procurorul general Augustin Lazăr

18 Apr 2019 1531

Ministrul Justiției, Tudorel Toader „Voinţa prim-ministrului este decisivă şi o voi respecta”

18 Apr 2019 1713

Viorica Dăncilă a transmis președintelui propunerile de numire a noilor membri ai Guvernului

17 Apr 2019 1838

Călin Popescu-Tăriceanu, întâlnire cu Tudorel Toader. Ministrul ar fi „foarte afectat” de retragerea sprijinului politic al PSD

17 Apr 2019 1933

Viorica Dăncilă - „Tudorel Toader a greşit atunci când a spus că va face foarte multe lucruri şi nu le-a finalizat"

17 Apr 2019 1698

Ultimă oră! PSD își retrage sprijinul politic pentru Tudorel Toader. Cine este propus pentru funcția de ministru al Justiției

17 Apr 2019 1792

Comisia parlamentară specială pentru legile Justiţiei a dat raport favorabil modificărilor la Codul penal

16 Apr 2019 1725

Soarta ministrului Justiției, Tudorel Toader, decisă în CEx al PSD. Ce a declarat senatorul Claudiu Manda

16 Apr 2019 1882

Ministrul Justiției Tudorel Toader „Eu plec de la minister când văd în Monitorul Oficial”

16 Apr 2019 1780